Urătură de pandemie: „Să aveţi un an frumos / Şi cu gust, şi cu miros“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Urătura tinerilor a fost apreciată de consăteni FOTO Dan Sofronia

În ton cu prezentul, câţiva tineri dintr-o localitate a judeţului Neamţ şi-au urat consătenii, adaptând versurile la situaţiile create de epidemia de coronavirus

Un grup format din trei tineri, cărora li s-a alăturat un al patrulea cu rol de preot şi un căruţaş care conducea un atelaj în care trona un sicriu, au plecat, pe 31 decembrie 2020, la urat prin comuna Tazlău din Neamţ. 

Au făcut-o într-un mod original, cu recuzită pe măsură, versurile urăturii fiind inspirate din cotidianul acestor timpuri,

unul în care mai totul ţine cont de efectele epidemiei de coronavirus.

Trei dintre tineri erau îmbrăcaţi în costume albe, în genul celor purtate de personalul sanitar care tratează bolnavii de Covid-19, unul chiar cu o vizieră, preotul avea straie negre, mai fiind dotaţi cu vermorele şi termometre pentru luarea temperaturii, versurile fiind amplificate de o boxă portabilă. 

A fost realizat şi un filmuleţ cu grupul de colindători, urătura începând cu ceea ce ar putea reprezenta un bocet - „Văleu,

Văleu, Coviduuu!“, după care unul dintre protagonişti a început să stropească de zor o maşină cu „dezinfectantul“ din pompa purtată în spate. 

În cadre se mai poate vedea că în atelajul care ducea sicriul era şi o pancartă pe care scria „Mort de Covid“. Versurile, care-s destul de naive, spuse de ceata de urători, nu sunt o „creaţie“ a tinerilor din Tazlău, ci au fost preluate dintr-un filmuleţ care circulă pe internet şi care a fost realizat în Republica Moldova. 

Iată şi ce se spune în urătură:

„Oamenii fără să ştie,/ S-au ales cu o pandemie“

Filmul cu urătura poate fi văzut aici: 

https://www.facebook.com/oana.horga/videos/10218520883154274/?tâ45

„În acest an nefericit,

Ciuma-n lume a venit,

A ajuns din ţară în ţară

N-a permis la nimeni afară.

Oamenii fără să ştie,

S-au ales cu o pandemie,

Pandemia bat-o vina,

A adus şi carantina.

A închis, oraşe, sate,

Şcoli, grădiniţe şi teatre,

Nunţi, concerte, cumătrii,

S-au anulat pe un an sau trei.

Pandemia a intrat în case,

S-a aşezat cu oamenii la masă,

Şi pe ascuns, pe neobservat,

Gustul şi mirosul le-a luat.

Iar ca să le astupe gura,

Le-a luat şi temperatura,

Iar pe cei puţin mai agale,

I-a băgat şi prin spitale.

Virusul a pătruns şi-n Parlament,

Dar de cei cu obrazul gros,

Până şi virusul este fricos,

Căci şi-au construit palate,

Dar, oare au imunitate?

Iar în anul care vine,

Vă dorim să trăiţi bine,

Să aveţi un an frumos,

Şi cu gust, şi cu miros.

Mergeţi dar şi vă vaccinaţi,

Ca să nu mai strănutaţi.

Iar acuma măi flăcăi,

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii, Hăi!, Hăi!,

La anul şi La Mulţi Ani!“

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Poveşti la pomana porcului într-un sat de lângă Mănăstirea Văratec. Sacrificarea animalului, prilej de taifas şi voie-bună

Mesajul cutremurător al unui stareţ: „Deznădejdea şi «suflarea cea rece a morţii» bântuie satele şi oraşele“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"