Un român s-a legat în lanţuri la Curtea de Casaţie din Roma: „Avocaţii, nişte trântori, mai urmează să mă împuşte“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Mocanu spune că se simte discriminat în Italia FOTO Facebook

Un român a recurs la un gest extrem în faţa sediului Curţii de Casaţie din Roma, susţinând că se simte discriminat, după ce tatăl său a decedat într-un accident.

Un român, George Mocanu, brăilean la origini, dar care s-a stabilit de ceva vreme la Piatra Neamţ, a recurs la o inedită formă de protest tocmai în capitala Italiei, în faţa sediului Curţii de Casaţie şi Justiţie din Roma. Astăzi, 14 octombrie 2021, el s-a legat cu lanţuri, prevăzute şi cu lacăte, de gardul instituţiei. 

Într-o postare pe Facebook, susţine că a ales să protesteze astfel, considerând că este o victimă a justiţiei italiene. Spune că a ajuns la disperare după ce timp de şase ani s-a luptat cu autorităţile, considerându-se persecutat după ce a încercat să facă lumină în cazul unui accident soldat cu moartea tatălui său. Mai afirmă că au fost falsificate probe în dosar, în favoarea unui cetăţean italian implicat în tragicul eveniment rutier. 

„Gata, măi oameni buni, am ajuns să o fac şi pe asta. M-am legat în lanţuri de gardul din faţa Curţii de Casaţie şi Justiţie din Roma. M-am săturat de oamenii ăştia cu care mă bat de 6 ani. M-au adus la disperare. Sunt persecutat în Italia. Au fost falsificate probele din accidentul lui tata. Tatăl meu a decedat în 2015, în urma unui accident. Cetăţeanul italian era drogat mort la volan. După ce că l-au lăsat să moară, au falsificat probele, dinamica accidentului. Eu am refăcut expertiza tehnică, la Bucureşti, dar degeaba“, arată românul. 

George Mocanu mai afirmă că, din momentul în care a început demersurile pentru stabilirea adevărului în cazul morţii tatălui, a fost sfătuit de avocaţi să-şi vadă de treabă, că aşa e mai bine pentru el. Mai dezvăluie că în momentul în care a dorit să facă o serie de denunţuri la poliţia italiană, a fost trimis la plimbare şi că este ameninţat cu moartea. Este decis să continuie protestul din faţa sediului Curţii de Casaţie din Roma şi că va reveni cu noi dezvăluiri. 

„Avocaţii, toţi nişte trântori, îmi spuneau las-o aşa, e mai bine pentru viaţa ta, pentru libertatea ta, stai liniştit. Dar nu vreau! Am fost la Chestură să fac nişte denunţuri cu avocaţii şi procurori ăştia, dar m-au dat afară. Sunt ameninţat cu moartea, urmează să mai mă împuşte... Sunt într-o stare... dacă am ajuns să mă leg în lanţuri. Vă rog distribuiţi postarea mea, poate ajunge unde trebuie“, spune Manole în filmuleţul postat pe contul e Facebook. 

Postarea românului poate fi văzută aici: https://www.facebook.com/giani18/videos/4744180302332664

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Cum a ajuns un liceu dator la UE, după escrocheriile directorului. Nota de plată e de vreo 100.000 de euro

Un sihastru, „oaspete“ de seamă la pelerinajul Cuvioasei Parascheva. Sfântul Pelerin a trăit 26 de ani într-un turn

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €