Turişti români şi unguri, experienţă dramatică pe Ceahlău. De ce au chemat Salvamontul la miezul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Salvamontiştii nemţeni au avut câteva intervenţii în minivacanţa de Rusalii. FOTO: Salvamont Neamţ sImagine

Grupul a fost surprins de ploaie şi întuneric pe un traseu greu, unul dintre turişti s-a accidentat, dar ajutor a fost cerut după ce leziunea s-a agravat.

Minivacanţa adusă de sărbătoarea de Rusalii şi „relaxarea“ de după starea de urgenţă generată de epidemia de coronavirus au fost intens exploatate pentru a ieşi în natură, iar dacă unii au ales marea, nu puţini au fost cei care au ales muntele. 

Pe Ceahlău, pe 6 şi 7 iunie, fără prima zi a acestei săptămâni, care a fost şi ea liberă, au ales să urce spre crestele masivului peste 1.000 de turişti, iar incidente

nedorite nu au întârziat să apară, ele fiind rezolvate de membrii Serviciului Salvamont Neamţ. 

E şi cazul unui grup din Satu Mare şi Ungaria, care au urcat pe Ceahlău, însă drumeţia lor nu afost lipsită de peripeţii. 

Nu au gestionat bine o situaţie neprevăzută, iar ceea ce ar fi trebuit să fie un incident minor s-a soldat cu o leziune mai gravă şi o operaţiune de salvare pe timp de noapte. Până la urmă totul s-a încheiat cu bine, dacă nu punem la socoteală suferinţa victimei pe care pritenii au prelungit-o deoarece nu au cerut ajutor la timp. 

Pe 8 iunie, membrii grupului au ajuns pe creasta Ceahlăului, urcând vârful Toaca. Lucrurile au mers bine la urcare, însă neplăceri au fost la coborâre. Au ales să ajung în staţiunea Durău pe un traseu dificil, cabana Dochia - Cascada Duruitoarea. Numai că, au plecat cam târziu, în jurul orei 17.00. 

La un moment dat, unul dintre turişti a suferit o entorsă, dar s-a încăpăţânat să coboare ajutat de ceilalţi. În aceste condiţii, durata coborârii a crescut, i-a prins întunericul pe poteca montană şi o poaie torenţială. Lucrurile aveau să se complice şi mai mult. 

Rănitul s-a ales cu o ruptură de ligamente la piciorul deja lezat şi nu a mai putut continua drumul, fiind nevoie de intervenţia celor abilitaţi în astfel de situaţii. Apelul pentru ajutor a venit prin 112, înregistrat în jurul orei 23:30, adică la şase ore şi jumătate de la începutul coborârii de pe munte.

„Proasta gestionare a unui incident a degenerat într-o operaţiune de salvare nocturnă“

„Au coborat de la Vârful Toaca spre Cascada Duruitoarea şi deşi au plecat în jurul orei 17:00, proasta gestionare a unui incident care putea fi rezolvat pe lumină a degenerat într-o operaţiune de salvare pe timp de noapte, cu toate problemele şi riscurile caracteristice. Grupul din Satul Mare şi Ungaria a fost surprins de ploaie într-o zonă dificilă, între Poliţa Ariniş şi cascadă, unde victima a suferit probabil, iniţial, doar o entorsă. Fără să cunoască traseul, au crezut că fiind un grup mai numeros pot ajuta victima să coboare fără intervenţia echipei de la Salvamont. Au făcut cinci ore până la cascadă şi încă o oră până la Jgheabul lui Trifan, unde afecţiunea s-a agravat cu ruperea ligamentelor“, se arată într-un comunicat al Salvamont Neamţ.

Salvatorii au mai transmis că turiştii erau bine echipaţi pentru drumeţiile pe munte, dar nu aveau lanterne şi se bazau pe lumina de la telefoanele mobile. Altă greşeală, pentru că o lanternă nu trebuie să lipsească din rucsacul unui montaniard. 

Intervenţia din noaptea de 8/9 iunie s-a finalizat după ora 01:00 când atât victima, cât şi ceilalţi turişti

din grup au fost conduşi până în staţiunea Durău. Acesta a fost cel mai grav caz din minivacanţa de Rusalii pe munte, dar salvamontiştii au mai intervenit pentru alte victime. 

A fost cazul a două tinere, una din Bacău şi alta din Iaşi, care au suferit traumatisme la membrele

inferioare şi au avut nevoie de imobilizare, fiind transportate cu tărgile, tot până în Durău. 

Dincolo de aceste situaţii, sfârşitul de săptămână a fost destul de aglomerat, mai fiind cazuri asistate la punctele medicale ale Salvamont - plăgi uşoare, extracţii de căpuşe sau rătăciţi în masiv.

Salvamontiştii se aşteaptă ca în perioada următoare numărul celor care îşi vor îndrepta paşii spre Ceahlău să fie în creştere şi recomandă respectarea unor minime reguli, pentru a se evita incidente nedorite.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă