Tragedie cumplită. Un adolescent de 16 ani a murit strivit de utilajele conduse chiar de mama lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imprudenţa mamei a fost una din cauzele accidentului. FOTO: Adevarul.ro

Poliţiştii au deschis o anchetă penală, femeia în vârstă de 41 de ani fiind acuzată de comiterea a trei infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

După o perioadă de acalmie în ceea ce priveşte accidentele rutiere mortale petrecute pe şoselele judeţului Neamţ, pentru că diverse coliziuni soldate cu răniţi mai mult sau mai puţin grav au mai avut loc, o tragedie cumplită s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute. 

Un adolescent în vârstă de 16 ani a decedat în condiţii groaznice, fiind strivit de greutatea unuia din vehiculele ce formau un ansamblu de utilaje, la volan fiind chiar mama sa, în etate de 41 de ani. 

Nedoritul incident s-a petrecut pe data de 25 iulie 2020, pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs tragedia pe un drum din localitatea Mesteacăn, comuna Icuşeşti, fiind solicitaţi să efectueze cercetări cadrele de la Biroul rutier al Poliţiei Roman. 

Ancheta avea să stabilească faptul că, în ziua menţionată, mama şi fiul au efectuat diverse munci agricole, la strângerea fânului, folosind un tractor şi o maşină de balotat. Spre seară au încărcat baloţii şi s-au îndreptat către casă, nemţeanca urcându-se la volanul tractorului, care tracta o balotieră, o remorcă şi o  căruţă. 

Fiul nu a urcat cu mama în cabina utilajului agricol, ci pe fânul din remorca auto, iar la un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabilul drumului comunal. Aşa se face că adolescentul a fost

surprins de roţile atelajului, greutatea acestuia şi a baloţilor de fân strivindu-l.

Dosar cu trei capete de acuzare

S-a solicitat ajutor de urgenţă de la Serviciul de Ambulanţă Neamţ, dar pentru salvarea victimei nu s-a mai putut face nimic, leziunile foarte grave suferite conducând în scurt timp la deces. 

„La locul accidentului s-a prezentat un echipaj medical, care a constatat decesul minorului.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, a precizat agent de poliţie Dimitrie Mocanu, din cadrul Compartimentului Relaţii Publice al IPJ Neamţ. 

Ancheta cadrelor de la Rutier avea să stabilească faptul că mama victimei nu avea permis de conducere pentru utilajul care tracta ansamblul de vehicule, iar tractorul şi remorca nu erau înmatriculate. 

În urma cercetărilor a fost întocmit un dosar penal, care vizează comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi a unei remorci neînmatriculate, plus conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care

face parte vehiculul. 

În cazurile de omor din culpă, când nu este vorba de o faptă săvârşită sub influenţa băutirilor alcoolice, sentinţele sunt, de regulă, cu aplicarea unei pedepse cu suspendare şi acordarea de

despăgubiri familiei victimei. 

Numai că, în această situaţie nu poate fi vorba de daune, rămânând doar calvarul mamei de a trăi cu gândul că o imprudenţă de-a ei s-a soldat cu decesul fiului.

Pe acceaşi temă: 

Tragedie pe cel mai greu traseu din masivul Ceahlău. Un turist şi-a găsit sfârşitul subit, chiar sub ochii soţiei

 

Poliţist de la Rutieră bătut de un şofer beat, după un scandal cu şicanare în trafic. Agresorul a fost arestat

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu