Ţinutul Zimbrului din Neamţ, premiat la Destinaţia anului, ca fiind „Comoară naturală“. Care sunt laureații FOTO

0
Publicat:

Ţinutul Zimbrului Neamţ s-a clasat pe locul III la Destinaţia anului - Comori naturale. Alţi premianţi au fost desemnaţi în cadrul unei gale, la Palatul Culturii din Iaşi.

Prin codrii Neamțului sunt în libertate peste 60 dezimbri FOTO destinatiaanului.ro

Competiţia a fost organizată de Clubul Destinaţia Anului, la care s-au alăturat diverse instituţii, scopul fiind acela de a susţine eforturile celor implicaţi în industria turismului, pentru a se afirma ca branduri puternice, fie că e vorba oraşe, ţinuturi de legendă, parcuri de distracţie şi aventură, pensiuni, etc.

Peste 300.000 români şi-au exprimat votul până pe data de 7 aprilie, pe platforma „destinatiaanului.ro“, iar un juriu format din 100 de experţi în diverse domenii şi un studiu sociologic au stabilit clasamentul din acest an la cele nouă categorii propuse în cadrul competiţiei, gala având loc pe data de 28 aprilie a.c.

„Suntem împreună pentru a celebra cele mai frumoase, cele mai iubite, cele mai vizibile destinaţii, pe care proiectul şi-a propus să le scoată în faţă şi să le premieze. De la atracţii culturale, la mâncare delicioasă, de la oraşe care ne inspiră la parcuri de distracţii, de la istorie şi tradiţie, la resorturi care ne răsfaţă“ a declarat Dana Gonţ, realizator TV, blogger de călătoriişi prezentatoarea galei.

Iată ceilalţi câştigători şi cei clasaţi pe locurile doi şi trei de la cele nouă categorii ale concursului. Oraşe care inspiră - Municipiul Braşov; Loc 2: Municipiul Iaşi; Loc 3: Municipiul Oradea. Tărâmuri cu istorie şi tradiţie - Ţinutul Mănăstirilor Bucovina; Loc 2: Ţara Făgăraşului; Loc 3: Tărâmul Sfinţilor Botoşani.

Ţinutul Mănăstirilor din Bucovina a obţinut Marele premiu

La Destinaţia Anului - Comori naturale - Ţara Haţegului; Loc 2: Ţara Dornelor; Loc 3: Ţinutul Zimbrului Neamţ. Staţiuni turistice - Mamaia; Loc 2: Călimăneşti; Loc 3: Ocnele Mari; Menţiune specială, Alegerea juriului: Vama Buzăului. La Atracţii Cultural-Educative pe primul loc este Palatul Culturii Iaşi; Loc 2: Cetatea de Scaun a Sucevei şi Castelul Bran; Loc 3: Cetatea Oradea şi Castelul Corvinilor Hunedoara.

Ținutul Mănăstirilor Bucovina a obținut cele mai multe voturi FOTO destinatiaanului.ro

O Menţiune specială, Alegerea juriului, a primit Muzeul Astra Sibiu. La Destinaţia Anului - Parcuri de Distracţie şi Aventură - Loc 1 Dino Parc Râşnov; Loc 2: Zaga Zaga Sat din Vrancea şi Dinosaur World Transylvania Parc; Loc 3: Baza Sportivă Brizo Iaşi. Destinaţia Anului, categoria Resort: Green Village Sfântu Gheorghe; Loc 2: Hotel Teleferic din Poiana Braşov; Loc 3: Dana Resort din Venus.

Destinaţia Anului - Boutique -Loc 1 Hotel Pleiada Iaşi; Loc 2: Conacul Archia din Deva şi Conacul lui Maldăr din Horezu; Loc 3: Atra Doftana şi Casa de Sub Munte din Cătunul Sumerna. Destinaţia Anului - Experienţe Gastronomice - Loc 1 Valea Verde Retreat; Loc 2: Casa Terra Făgăraş şi Loc 3: Punct gastronomic local Casa VLC Bilbor.

Ţinutul Mănăstirilor din Bucovina a primit Marele premiu la competiţia Destinaţia Anului 2023, organizatorii precizând că a adunat cel mai mare număr de puncte în toate cele trei criterii analizate: voturi ale publicului, voturi ale juriului şi dorinţă de vizitare exprimată de respondenţii „Cercetării Destinaţii Vizionare“.

„Locul unde natura, viaţa sălbatică, cultura, istoria şi spiritualitatea coexistă şi se îmbină armonios“

Toate cele nouă destinaţii câştigătoare ale categoriilor vor fi prezentate în emisiunea Destinaţia Anului pe PrimaTV, începând cu iunie 2023. Revenind la Ţinutul Zimbrului, el a concurat la „Comori Naturale“ alături de Pădurea Craiului Munţii Apuseni, Geoparcul Carpaterra, Ţara Dornelor, Ţara Haţegului, Eco Maramureş, Colinele Transilvaniei şi Băile Tuşnad.

Lacul Cuiejdel, o atracție în Ținutul Zimbrilor FOTO Primăria Gârcina

„Ţinutul Zimbrului este locul unde natura, viaţa sălbatică, cultura, istoria şi spiritualitatea coexistă şi se îmbină armonios. Este primul loc din România unde zimbrii trăiesc liberi după mai bine de 200 de ani de la dispariţie. Parcul Natural Vânători Neamţ este singura locaţie din Europa unde zimbrul se găseşte în acelaşi timp în libertate, semilibertate şi captivitate“.

Aceasta era descrierea făcută arealului din Neamţ, de către cei care au pus la cale manifestarea. În ţinut, arii protejate sunt Codrii de Aramă şi Pădurea de Argint, case memoriale (Creangă, Veronica Micle, Sadoveanu, Vlahuţă), inspiraţi de frumuseţea locurilor fiind Eminescu, Grigorescu, Hogaş sau Veronica Micle.

Anul trecut, în martie, Ţinutul Zimbrului, după ce a fost din nou nominalizat într-un clasament mondial al celor mai importante destinaţii ecoturistice din lume, Top 100 Sustainable Destinations, s-a clasat pe locul 1, decernarea premului având loc la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin.

Este singura destinaţie de ecoturism din România inclusă în acest elitist top. Ţinutul din Neamţ face parte din acest clasament internaţional după evaluări ce au vizat protejarea naturii, peisaje, conservarea moştenirii culturale, locuitori implicaţi în turism, promovarea produselor locale, etc.

Ca exemplu de bune practici este proiectul de reintroducere a zimbrilor în mediul natural, început în 2012. Acum, prin codrii Neamțului hălăduie circa 60 de exemplare de zimbri.

Mai pot fi amintite dezvoltarea infrastructurii turistice, experienţe trăite în destinaţie, informarea şi implicarea comunităţilor în procesul de dezvoltare şi promovare a destinaţiei.

Mai multe pentru tine:
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget