Spitalul din oraşul Bicaz devine centru de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saloanele fostului spital din Bicaz vor fi din nou pline cu pacienţi

Unitatea desfiinţată în primăvară reînvie sub forma unei clinici medicale de stat. Unul din cele două spitale din Neamţ care şi-au pierdut personalitatea juridică în urma deciziei luate din birourile ministeriale de la Bucureşti are mari şanse să renască datorită autorităţilor locale.

Consilierii judeţeni vor analiza în şedinţa de mâine oportunitatea înfiinţării la Bicaz a unui Centru de Sănătate Multifuncţional pentru populaţia din oraş, dar şi pentru locuitorii comunelor situate pe Valea Bistriţei.


Punct de primire urgenţe


Înainte de desfiinţare, fostul spital deservea peste 50.000 de locuitori ai oraşului de sub baraj şi din zona arondată. „Vrem să înfiinţăm acest centru de sănătate cu mai multe specializări care să funcţioneze în spaţiul fostului spital. Dorim să amenajăm în cadrul acestuia şi un centru de primiri urgenţe“, spune Constatin Catrinoiu, primarul oraşului Bicaz.


Conform hotărârii prin care este parafată asocierea dintre Consiliul Judeţean şi Consiliul Local al oraşului Bicaz, centrul de sănătate va avea în componenţă cabinete de chirurgie generală, cardiologie, medicină internă, neurologie, obstetrică-ginecologie, oftalmologie, ORL, pediatrie, un laborator de radiologie şi imagistică medicală, precum şi un punct de primire a urgenţelor. „Cabinetele de cardiologie şi medicină internă vor funcţiona în acelaşi spaţiu, în program distinct, alternativ pe zile“, se precizează în anexele care însoţesc proiectul de hotărâre.


Medicii scapă de navetă


Centrul medical nu va avea personalitate juridică şi va funcţiona ca unitate în structura Spitalului Judeţean Neamţ. Una din condiţiile prevăzute în contractul de asociere este ca toate costurile legate de plata utilităţilor, energie, apă, dar şi lucrări de întreţinere să fie suportate din bugetul oraşului. De câştigat ar putea avea şi personalul sanitar preluat de spitalul din Piatra Neamţ după desfiinţarea celui orăşenesc. „Centrul va fi de mare folos bolnavilor din zonă, dar va uşura şi situaţia unor cadre medicale care vor reveni acasă, scăpând astfel de navetă“, a explicat Dan Morenciu, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima