Soborul Zeiţelor şi Tezaurul de la Rădeni au ajuns în SUA. Artefacte în expoziţia Primii Regi ai Europei FOTO

0
Publicat:

Soborul Zeiţelor şi Tezaurul de la Rădeni (Neamț) au ajuns în SUA, la Chicago. Cele două artefacte milenare de la Complexul Muzeal Neamţ sunt expuse în cadrul expoziţiei Primii Regi ai Europei.

Tezaurul din aur de la Rădeni FOTO CMN Neamț

Manifestarea internaţională găzduită de Field Museum of Natural History Chicago are loc în perioada 31 martie 2023 - 28 ianuarie 2024, din România, şase instituţii participând cu aproape o sută de obiecte din perioada Neoliticului, a Epocii Bronzului şi până în a doua Epocă a Fierului.

„Cu mândrie vă anunţăm că o parte din patrimoniul cultural al Complexului Muzeal Naţional Neamţ a călătorit peste Ocean şi întregeşte o expoziţie excepţională. First Kingof Europe este rezultatul unui proiect cultural fără precedent, iniţiat în urmă cu şase ani sub coordonarea Field Museum“, a transmis Complexul Muzeal Neamț.

Pentru a organiza Primii Regi ai Europei, Field Museum of Natural History a colaborat cu peste 25 de muzee din zona Europei de Sud-Est şi Centrale, pentru a realiza expoziţia care reuneşte peste 700 de artefacte, fiecare cu o valoare inestimabilă, ele fiind etalate în premieră în instituţii de cultură nord-americane.

După cum se arată într-un articol publicat de Patricia Marinescu în Curatorial.ro, cele mai semnificative artefacte se referă la vechi inventare funerare de aur, seturi de podoabe din aur, un coif getic din argint aurit şi coroana de aur a unui principe trac, alături de alte capodopere ale artizanilor preistorici, precum armuri, arme, podoabe şi unelte, dar şi obiecte din ceramică şi piatră.

Despre tezaurul de la Rădeni şi Soborul Zeiţelor

Expoziţia este structurată în patru mari secţiuni: „Un teritoriu dinaintea regilor: perioada neolitică“, „Prima epocă aurită: Epoca cuprului“, „Noi rute ale puterii: Epoca bronzului“ şi „Naşterea regalităţii: Epoca fierului“. Manifestarea beneficiază şi de o scenografie aparte, care îmbină etalarea obiectelor cu elemente grafice, video şi audio.

Soborul Zeițelor are o vechime de șapte milenii FOTO Forzaromania.ro

Tezaurul de vase din aur de pe vremea tracilor de la Rădeni, judeţul Neamţ, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din ultima jumătate de veac de pe teritoriul ţinutului străjuit de masivul Ceahlău. În timpul unor lucrări agricole, în anii 1965-1966, au fost scoase la lumină mai multe vase din aur.

Se spune că ar fi fost găsite opt recipiente lucrate din metal preţios, dar au mai putut fi recuperate doar cinci, întregi sau fragmentate. Trei se păstrează în colecţia Complexului Muzeal Naţional Neamţ din 1978, când s-a constatat că erau din aur, iniţial crezându-se că sunt din bronz.

Cât despre Soborul Zeiţelor, tezaurul a stat aproape 7.000 de ani sub pământ, fiind găsit în 1981. Este format din 15 statuete mari, pictate cu roşu, 13 tronuri de lut ars şi alte şase statuete mici nepictate. Toate statuetele sunt în poziţie şezândă şi reprezintă femei. Se spune că religia comunităţilor cucuteniene presupunea rituri şi ritualuri exact definite, dominante fiind zeităţile antropomorfe feminine, legate de fertilitate şi fecunditate.

Tematica expoziţiei din SUA explorează modul în care societăţile agrare preistorice au evoluat către cele mai vechi regate tribale din Europa. Pentru a participa la evenimentul de la Chicago, din România coordonator a fost Muzeul Naţional de Istorie, care colaborat cu Muzeul Civilizatiei Gumelniţa şi instituţii sililare din Cluj, Neamţ, Craiova şi Buzău.

Field Museum of Natural History Chicago FOTO CMN Neamț

Sunt prezentate şi alte descoperiri arheologice de primă importanţă ţară: Tezaurul de la Moigrad, Rezaurul de la Brad, Depozitul de obiecte din bronz de la Apa, Tezaurul de la Sarasău, Tezaurul de la Perşinari, Tezaurul de la Hinova, Depozitul de obiecte din bronz şi fier de la Tărtăria şi Inventarele mormintelor princiare getice de la Agighiol şi Peretu.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor