Reclamă la produsul minune care lecuia beţivii, în România interbelică: „Se poate da pătimaşului şi fără ştirea lui“

În anii dintre cele două războaie mondiale, piaţa medicamentelor fabricate la nivel industrial lua avânt şi în România, odată cu deschiderea clienţilor către produsele moderne.

În al treilea deceniu al secolului XX, piaţa produselor medicale obţinute în laboratoarele farmaceutice era în plină expansiune.

La Piatra Neamţ funcţiona deja Laboratorul Vorel, între cele mai moderne din ţară, firma purtând denumirea „Farmacia Vorel - Laborator chimico-farmaceutic”.

Produsele realizate la Vorel erau mediatizate şi prin intermediul unei publicaţii proprii, intitulată „Sănătatea pentru toţi“. Revista cu apariţie lunară a început să apară din anul 1933 sub administraţia şi redacţia Laboratorului Vorel din Piatra Neamţ şi avea drept scop declarat „ridicarea stării sănătăţii poporului“.

Publicaţia cuprindea o parte medicală şi una literară, şi constituia un mijloc perfect de promovare a produselor realizate în laboratorul Vorel. 

Între medicamentele la care se făcea reclamă în numărul 7-8 din februarie-martie 1934 al revistei amintite, este Betoxinul, un sirop despre care se spunea că face minuni: lecuieşte pe viaţă împătimiţii de băuturi alcoolice. 

„Salvaţi beţivul, cu voia sau fără voia lui! Betoxin vindecă cu siguranţă beţia, oricât de înrădăcinată ar fi!“, era sloganul sub care se prezenta produsul.

„Beţia - cel mai mare vrăjmaş al fericirei omeneşti“

Pentru a fi cât mai convingători în a-şi comercializa siropul, producătorii prezentau o listă a efectelor consumului de alcool: 

„Nenorocitul obiceiu al beţiei este cel mai mare vrăjmaş al fericirei omeneşti: destramă căsniciile, aduce cearta şi nevoia în casă. Omul stăpânit de această uricioasă patimă pierde totul: sănătatea, averea şi cinstea. Aveţi vre-un prieten sau pe cine-va din familia d-v. pornit pe calea beţiei ? Datoria de om şi rudă vă obligă să-l scoateţi cât mai repede din ghiarele acestei patime distrugătoare!“

În prezentarea produsului se preciza că în trei zile clientul scăpa de tot de viciul băuturii, dacă se trata cu voia lui:

„Beţivul nărăvit se poate vindeca în trei zile cu ştirea lui. Dar se poate vindeca şi fără ştirea lui: iar odată vindecat este bun vindecat pentru toată viaţa!“

Pentru clienţii care aveau dubii, se dădeau asigurări că produsul nu are efecte dăunătoare asupra sănătăţii. În plus, puterea exemplului trebuia să înlăture orice urme de neîncredere:

„Betoxinul este absolut nevătămător şi nu poate să facă decât bine. Nu are nici o importanţă dacă e vorba de un beţiv nărăvit care bea de <usucă teiul> sau de unul care e la început, căci tratamentul nostru este deopotrivă de bun şi sigur. Betoxinul a vindecat mii de persoane care şi-au redobândit limpezimea minţii şi sănătatea, readucând astfel în atâtea familii liniştea, voia bună şi sprijinul existenţei“

Tratament fără ştirea bolnavului

În caseta publicitară din publicaţia amintită, potenţialii cumpărători sunt rudele celui care are nevoie de tratament, aşa că apelul e adresat în special acestor apropiaţi: 

„Experienţa ne arată că orice întârziere în vindecarea beţiei e periculoasă, un accident grav fiind întotdeauna de temut pentru pătimaş. De aceea nu amânaţi comanda! Betoxinul nu are nici gust, nici miros, aşa că se poate da foarte bine pătimaşului şi fără ştirea lui. După vindecare se va simţi fericit“

Îndemnul final: „Salvaţi beţivul de la pieire!“, este însoţit şi de preţul sub care este vândut produsul (93 de lei flaconul). Informaţia că trei flacoane costă „numai lei 273“, induce ideea că vindecarea beţivului nu se rezolva totuşi, una cu două.