Pro Democraţia ia atitudine în cazul minorei bătute de şeful Poliţiei Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea APD, filiala Piatra Neamţ susţine că în cazul minorei lovite în sediul Poliţiei Municipiului este încălcată democraţia şi statul de drept.

Asociaţia Pro Democraţia (APD), filiala Piatra Neamţ a emis un comunicat de presă prin care condamnă public, din punct de vedere moral orice încălcare a statului de drept de către oricare membru al personalului Poliţiei Române, „sub aspectul supremaţiei puterii dreptului asupra dreptului puterii”. 

„Această încălcare fiind de o gravitate deosebită atunci când se încalcă drepturile democratice ale omului şi mai ales atunci când se încalcă drepturile democratice ale copilului. Restabilirea ordinii de drept nu se poate face sub nicio formă prin încălcarea statului de drept”, se arată în comunicatul APD.

Comitetul de conducere al Asociaţiei Pro Democraţia se arată neplăcut surprins de opiniile exprimate în public care încearcă să legitimeze „conduita ilegală de o extremă gravitate a fostului conducător al Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ”.

„Observăm că pe unele căi mediatice se încearcă dezinformarea opiniei publice româneşti în privinţa metodelor de combatere a fenomenului delincvenţei juvenile, restrângându-se atenţia în mod cu totul nejustificat, numai la politicile publice penale. Pentru prevenirea şi combaterea fenomenelor antisociale săvârşite de minori, se impune aplicarea unui sistem integrat de politici publice, în cadrul căruia un rol primordial îl au legislaţia şi politicile publice din domeniul protecţiei copilului, precum şi abordările juridice moderne, de tip restaurativ, non-represiv, preventiv”.

Pro Democraţia mai susţine că întrebarea care are trebui pusă este cum au acţionat în acest caz instituţiile de ordine publică, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, direcţiile respectiv compartimentele de asistenţă socială locale şi alte instituţii cu competenţe în acest domeniu.

Cine e vinovat?

„Cine anchetează şi după caz trage la răspundere personalul acestor instituţii pentru acţiunea necoresupunzătoare sau după caz, inacţiunea care a condus la proliferarea fenomenului delicvenţei juvenile în cazul în discuţie? O altă întrebare este care au fost cauzele şi care sistem se face responsabil pentru promovare în funcţii importante de conducere din cadrul Poliţiei Române a unor persoane incapabile să-şi stăpânească pornirile violente?”

APD solicită instituţiilor cu competenţe în aplicarea legii 571/2004, a avertizorului public, să îşi îndeplinească obligaţiile legale şi rolul active, iar celor care susţin public comportamente ilegale referitoare la acest caz, le reaminteşte că instigarea publică şi incitarea publicului la ură sau discriminare împotriva unor categorii de persoane sunt incriminate şi în Noul Cod Penal al României.

„Pe de altă parte, ne afirmăm susţinerea faţă de toate instituţiile statului în demersul acestora de a aborda problematica infracţionalităţii, a delincvenţei juvenile, a abuzurilor, prin mijloace legale, cu respectarea statului de drept, a democraţiei, şi a drepturilor omului şi condamnăm cu fermitate orice acţiuni de tip infracţional, interlop (mai ales cele în care sunt implicate minori), care aduc atingere vieţii, valorilor sociale, morale, de intrgritate a persoanei şi de manifestare a statului de drept”, se mai arată în comunicatul APD Piatra Neamţ.

Pe aceeaşi temă:

APADOR-CH susţine că poliţistul care a dat filmarea cu şeful Poliţiei Piatra Neamţ este supus presiunilor

„Fetiţa“ bătută în sediul Poliţiei Piatra Neamţ, o infractoare cu zeci de dosare

Grup de susţinere pentru poliţistul Cezar Filip, ofiţerul cu o carieră controversată care a împărţit ţara în două

Şeful Poliţiei Piatra Neamţ, filmat când loveşte o minoră în sediul instituţiei

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Cancerele care pot fi depistate prin două analize simple de sânge. „Omul sănătos trebuie să se lase înțepat”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cum s-a născut mândria agriculturii socialiste românești. Utilajul de legendă pentru care tovarășii s-au dat de ceasul morții să „fure” modele din Occident
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul