Portret/Rodica Ciocârtău, mânuieşte cu graţie războiul de ţesut

Nemţeanca din Pipirig este cunoscută în toată lumea pentru creaţiile unicat. În ultimii ani, se străduie să ducă mai departe tradiţia cu un curs la care participă 24 de copii.  În familia Rodicăi Ciocârtău, meseria de ţesător se transmite de mai bine de cinci generaţii.

„Noi am fost şapte copii la părinţi. Şase fete şi un băiat. Toţi am învăţat să ţesem, dar eu sunt singura care nu a renunţat nici până astăzi“, relatează Rodica.

Ţesăturile de Pipirig au făcut înconjurul lumii

Specialiştii o cataloghează drept o artistă a războiului de ţesut, motiv pentru care Rodica şi-a expus creaţiile în cadrul a numeroase evenimente. Prima dată a participat la un festival care a avut loc la Sibiu, în 1989. De atunci, nu ratează nicio ocazie pentru a-şi duce ţesăturile prin toată lumea.

„Munca m-a purtat până acum prin toate oraşele ţării, dar şi în multe locuri dincolo de graniţele României“, precizează ţesătoarea. Bulgaria, Germania şi Franţa sunt numai câteva din destinaţiile unde meşterul din Pipirig a dus tradiţia războiului de ţesut şi a iţelor din lână. „Nu mi-a trecut niciodată prin gând să rămân în altă ţară. Am surori care locuiesc departe de casă, eu însă trebuie să mă întorc în atelierul meu, oriunde aş pleca“, spune artista.

Tehnica după care ţese este unică în Moldova şi deosebit de dificilă. „Culorile pe care le folosesc la covoare, prosoape, ii, sunt extrase chiar de mine din plantele pe care le găsesc în natură. Tehnica am furat-o de la profesoară din Maramureş. Din orice se pot scoate culori: frunze, petale, rădăcini de plante. Prin fierbere, aceste culori rezistă decenii la rând. Uneori cedează ţesătura, iar ele sunt tot vii“, mărturiseşte nemţeanca.

Rodica Ciocârtău îşi aminteşte cu mândrie cum lucrările ei au plecat să reprezinte tradiţia românească peste ocean. „Am expus la Smithsonian Folk Festival din America. Fondurile nu mi-au permis să mă duc şi eu până acolo. Mi-ar fi plăcut mult“,  spune femeia. Ţesătoarea nu renunţă la visul de a reînvia tradiţia ţesutului la război. Cei doi copii ai săi, o fată şi un băiat, ştiu meserie, însă şi-au căutat drumuri mai profitabile în viaţă.

Descurcă iţele pentru 24 de copii

„Avem un proiect prin care încercăm să-i învăţăm pe copiii de azi tainele ţesutului. Cursanţii, 24 la număr, vin de trei ori pe săptămână de la aproape 20 de kilometri distanţă“, explică Rodica. Meşterul spune că nu există bucurie mai mare decât să-i vadă pe copii interesaţi de meseria pe care ea o cunoaşte de 33 de ani.

Ţesătoarea îşi doreşte ca cei mici să aibă parte de o deschidere mai bună pentru a-şi face cunoscută munca. „Am fost dezamăgită când, la un târg la Bucureşti, lângă noi se vindeau ca pâinea caldă mărgele cumpărate din bazar şi ceramică din supermarketuri, la preţuri de ceramică lucrată manual“, mai spune Rodica. 

Profil

Născută: 5 noiembrie 1970, Pipirig, judeţul Neamţ.
Studii: Liceul la seral.
Familie: Divorţată, are doi copii.

Întrebări şi răspunsuri

Ce vă doriţi pentru viitorul apropiat?
Vreau din tot sufletul ca cei 24 de copii pe care îi am la cursurile mele să înveţe meseria şi să o ducă mai departe. Din păcate, acum această tradiţie nu mai este preţuită nici la jumătate din valoarea ei. Cel mai dureros este că nici măcar instituţiile abilitate de cultură nu oferă mai nimic pentru ca noi, meşterii, să putem evolua.

Aveţi vreun regret legat de această pasiune?
Atunci când am dezamăgiri, privesc în jur şi mă gândesc că aş fi putut alege alt drum, unul care să-mi ofere un trai îndestulat. Însă atunci când vin copiii mei la cursuri şi le văd încântarea de pe feţe, îmi dau seama că sunt făcută pentru a ţese.

Ce-i place
Se simte perfect în propria gospodărie, alături de războiul de ţesut. „Dorul mă face să nu pot pleca mai mult de trei zile de acasă. Ador să merg în natură şi să urc pe munte. Cel mai mult mă relaxez atunci când plec la cules de flori şi de plante, pe care le folosesc atât la ţesut, cât şi în gospodăria mea“, mărturiseşte Rodica.

Ce nu-i place
Îi displac oamenii care nu ştiu să aprecieze cultura şi care nu-şi ţin promisiunile. „Meseria aceasta impune mari sacrificii şi am făcut eforturi să o pot practica cu succes. Mă doare însă atunci când văd alte persoane care nu preţuiesc munca şi nu respectă ceea ce fac semenii lor“, spune meşterul.