Polițiștii nemțeni vor să protesteze în parcarea Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Membrii Sindicatului Național al Agenților de Poliție se bazează pe participarea colegilor care se află în concediu de odihnă sau în zile libere. Autorizația obținută de SNAP pentru proteste este valabilă pe toată perioada lunii februarie.

Protestul este programat să se desfășoare timp de trei ore pe zi, de luni până vineri, între 8 și 11.

„Prin această formă de protest, fiecare polițist va putea să participe la acțiunile organizației sindicale și va putea să-și strige nemulțumirile la adresa conducerii MAI", se arată într-un comunicat al Sindicatului National al Agentilor de Politie (SNAP).

Sindicaliștii din această organizație se plâng că șefii Inspectoratelor de Poliție au interzis participarea polițiștilor la proteste în uniformă, ceea ce, în opinia lor, este un abuz.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică