Poezia haioasă scrisă de un poliţist, în care elogiază stâlpul „crescut“ prin casa unui român. „Citiţi, priviţi şi vă cruciţi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist satirizează o situaţie întâlnită în comuna în care acesta îşi desfăşoară serviciul: un stâlp este inclus în casa unui localnic, străpungându-i acoperişul.

O construcţie demnă de legendele „minunilor“ din Caracal, există într-o comună din judeţul Neamţ, imaginile fiind făcute publice de un poliţist care lucrează pe raza localităţii. 

Agentul şef principal Mihai Coşerariu, ajutor de şef de post în comuna Dămuc, a postat pe contul său de Facebook două imagini ale unei case prin care trece un stâlp de electricitate. El confirmă că fotografiile surprind o situaţie reală în localitatea amintită, stâlpul respectiv străpungând acoperişul casei. 

„Vă rog să studiaţi cele două imagini: trebuie să vă asigur că această <construcţie> se află în comuna Dămuc, jud.Neamţ”, este invitaţia poliţistului care se întreabă apoi, retoric, cum vor interveni echipele în cazul unei avarii la reţeaua electrică dacă proprietarul casei nu este la domiciliu.     

„Stau şi mă întreb, dacă ar fi nevoie de o intervenţie asupra reţelei electrice şi «proprietarul» nu se află la domiciliu, cum se va interveni??? Sigur, construcţia are autorizaţie... avize... etc. Citiţi, priviţi şi vă cruciţi!”

„Odă” stâlpului electric

Poliţistul Mihai Coşerariu este cunoscut pe toată Valea Bicazului pentru implicarea sa în activităţile culturale din zonă. Poet şi cantautor de muzică folk, cofondator al asociaţiei culturale „Eu cred” Taşca, este comparat cu mult mai celebrul său coleg Marian Godină.    

Fire de artist, agentul şef principal Coşerariu a compus şi o poezie în trei strofe prin care ironizează în versuri situaţia întâlnită în comuna Dămuc:

Stâlpul 

Eşti stâlpul meu frumos şi preferat,

Ca Ana lui Manole, te-am zidit,

În casa mea, demult te-am integrat,

Cu sacrificii mari te-am dobândit.

Şi te-am înfipt adânc în temelie,

Să nu te smulgă nimeni, nici E.ON-ul,

Vei sta în casa mea pentru vecie,

De tine să-mi agăţ mereu, paltonul.

Te-am declarat chiar şi la Primărie,

Le-am spus că eşti al meu, de zeci de ani,

Eşti parte din a mea bucătărie,

Primit de la părinţii mei sărmani.

Comentariile internauţilor la postarea sa sunt la fel de pline de umor ca şi poezia poliţistului. Iată câteva din postări: 

„Un cuib de berze le doresc, pe la anul. Ca să fie casă-n casă”

„Nu mai trebuie să laşi geamul deschis ...ai curent non stop” 

„Eu mă întreb ce a fost înainte, casa sau stâlpul, asta numai la noi este posibil”

„Aşa ceva cred că se poate întâlni doar în România...Oare nu se putea găsi o soluţie pentru această

problemă, sau stâlpul de electricitate reprezintă un stâlp de rezistenţă pentru construcţia în cauză? :)”

„Stâlp ferit de maşini”.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG