Piatra Neamţ: Liceenii din judeţ se luptă pentru trofeul „Coşul de Aur"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceenii nemţeni se întrec la concursul de baschet "Coşul de Aur"

Startul concursului de baschet pentru liceeni a fost dat în această dimineaţă, 30 octombrie, la ora 10.30.

Liceenii pasionaţi de baschet se întrec astăzi, în sala de sport a Colegiului Naţional „Petru Rareş", la cea de-a opta ediţie a concursului judeţean de baschet pentru tineri „Coşul de Aur".

Sunt 21 de echipe participante - 16 fete şi 26 de băieţi, care concurează pe mai multe categorii de vârstă: clasele IX-X şi XI-XII, în două secţiuni: feminin şi masculin.

Fiecare sportiv are dreptul la 20 de aruncări şi încearcă să adune cât mai multe puncte pentru propria echipă.

La fiecare secţiune şi categorie în parte, ocupanţii primului loc pe podium vor primi 120 de lei de persoană, vicecampionii câte 80 de lei, iar cei de pe a treia treaptă a podiumului vor fi recompensaţi cu 60 de lei.