Neamţ: TVA-ul majorat dă jos preţurile la tarabă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperaţi că noul TVA le-a alungat cumpărătorii, comercianţii au decis să lase din preţ. Pietrenii n-au fost însă impresionaţi pentru că n-au scăpat şi de scăderile salariale.

Lipovenii Ivan şi Dochia Davidov au venit în Piaţa Centrală din Piatra Neamţ cu roşii de la Târgu Frumos, unde ţin 21 de solarii în care cultivă de câţiva ani legume pe care le vând în judeţele din nordul Moldovei.

„Am vândut mai puţin ca ieri, mâine cred că o să vând mai puţin ca azi. N-au oamenii bani“, spune femeia de după taraba pe care îşi etalează produsele. Asemenea producătorilor care vând în piaţă, familia Davidov îşi face calcule să vadă dacă scumpirile aplicate de la 1 iulie îi vor afecta direct. „Vorba aceea: «socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă» merge şi la noi,  nu numai la clienţi“, spune cu năduf Ivan.

Au ignorat reducerile

Omul spune că a cumpărat de la Bucureşti 15 plicuri cu sămânţă de roşii pe care a cheltuit 1.400 de lei şi a muncit cu nevasta şi cei trei copii ca să scoată două producţii pe an. „Anul trecut am avut grindină, anul ăsta a intrat apa pe sub solarii şi creşte TVA-ul. O să trebuiască să dăm şi noi preţurile mai jos ca să ne vindem roşiile, că nici bulion nu mai iese din ele“, mai spune lipoveanul.

Casele de marcat, pe profit

Cumpărătorii care au ieşit ieri la piaţă erau prea afectaţi de scăderea salariilor şi majorarea cotei TVA ca să observe că produsele de pe tarabe se ieftinesc. „Nu o să mai avem cu ce să facem piaţa. Banii o să se ducă pe rate la bănci şi pe facturi“, spune pietreanul Gavrilă Stoleru.

Dacă producătorii au scăpat de grija bonurilor, comercianţii care le vând recolta la piaţă se confruntă cu problema reglării caselor de marcat după noul TVA. „De joi, 30 iunie, a început toată nebunia şi cred că o să mai fim încă ocupaţi şi sâmbătă. În prima zi am rezolvat câteva sute de solicitări, nu doar de la firme din oraş, ci şi din judeţ“, spune Mihai Stângu, tehnician la o societate care asigură service pentru casele de marcat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €