Neamt: Tabere cu folk, muzică uşoară şi fotografie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de Cultură din Piatra Neamţ îi invită pe elevi şi studenţi să-şi petreacă vacanţa de vară în ateliere de creaţie. Cursurile costă 90 de lei pentru cinci zile, iar un pachet cu pensiune completă ajunge la 350 de lei.

 Tinerii din întreaga ţară sunt aşteptaţi în această vară în oraşul de la poalele Pietricicăi, la patru tabere inedite. Prima ediţie a Taberei Naţionale de Beatbox este programată în perioada 4-10 iulie, cea de-a treia ediţie „Folk pentru tineri“ este de pe 11 pe 17 iulie, Tabăra Naţională de Muzică Uşoară va avea loc în săptămâna 18-24 iulie, iar cea de Creaţie Diaporamică între 25 şi 31 iulie.


Spectacole de gală


„Sunt tabere unice în România prin profilul lor. Fiecare se va încheia cu un spectacol de gală, care va avea loc pe scena Casei de Cultură. La sfârşitul cursurilor, participanţii şi profesorii însoţitori vor primi diplome din partea Universităţii Populare de Artă şi Cultură Piatra Neamţ“, a declarat Stelian Grigore, directorul Casei de Cultură.


Până acum, s-au înscris elevi şi studenţi din Neamţ, Braşov, Bacău, Harghita, Iaşi şi Suceava. Pentru fiecare tabără, numărul maxim de locuri este de 20, iar participanţii din anii trecuţi au prioritate. Profesorii care vor preda în aceste tabere sunt voluntari.


Dacă folk-ul sau muzica uşoară nu sunt străine tinerilor, beatboxingul şi creaţia diaporamică reprezintă experienţe inedite pentru mulţi adolescenţi. Beatboxingul este o formă de percuţie vocală care implică arta de a imita sunete, iar diaporama presupune realizarea de colaje formate din cadre foto şi, eventual, secvenţe video pe fundal muzical.


„Printre cei care vor participa la Tabăra de Beatbox se numără tineri deja cunoscuţi pe plan naţional: beatboxerul Ervin Herskovics, din Satu Mare, naista Mădălina Luca şi deja celebra violonistă Sara Stroici, ambele din judeţul Neamţ“, a mai spus Stelian Grigore. Participanţii vor vizita oraşul, se vor plimba cu telegondola şi se vor relaxa la Ştrandul Tineretului.

Costuri mai mici decât în alte tabere


Cei care vor să ia parte numai la cursurile de vară vor plăti 90 de lei pentru cinci zile. Elevii sau studenţii care optează pentru cazare şi masă în regim de demipensiune (mic dejun şi cină) trebuie să plătească 250 de lei. Iar cazarea la căminul Liceului Economic şi trei mese pe zi la unul din restaurantele din oraş costă 350 de lei.  Neachitarea taxei de 90 lei în termen de 10 zile de la înscriere duce la pierderea locului în tabără. Preţul cazării şi al meselor se achită la sosirea în tabără.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €