Neamţ: Start în Cupa Federaţiei la ciclism (Update foto)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrecerile rezervate cadeților și juniorilor se vor desfășura pe parcursul a patru zile. La competiţia internă a Federaţiei Române de Ciclism, vor participa 45 de concurenţi din țară și din Republica Moldova. Vezi aici programul și traseele competiției cicliste.

Prima etapă se desfăşoară între Piatra Neamţ şi Bozienii de Sus, dus şi întors pe un traseu care măsoară 74 de kilometri şi are trei puncte de căţărare. Startul se va da din zona sălii Polivalente, de la ora 10, iar sportivii vor urma traseul Piatra Neamţ - Turtureşti - Girov - Bălăneşti - Bozienii de Sus şi retur.

Etapa de astăzi este preconizată a se întinde pe durata a 90 de minute.

În afară de punctele pentru clasamentul general, concurenții vor fi motivați și de cele două premii speciale, acordate celui mai bun căţărător şi celui mai bun sprinteur.

„Etapele sînt de dificultate medie şi vor cuprinde şase puncte de căţărare, trei în prima etapă şi restul în a treia. Cel mai greu este Budălauca, situat înaintea Poienii Negreşti", a spus profesorul Nicolae Pienescu, antrenorul de la Veloclub Piatra Neamț.

Clubul pietrean va avea în competiţie şase cadeţi, toți din comuna Negreşti.

Programul de concurs:

Etapa I : Joi,  5 Mai 2011

Distanţa : 74 KM (dus - întors)

Traseu :  Piatra Neamţ  - Turtureşti  - Girov - Bălaneşti Bozienii de Sus şi retur

Start :  Ora 10:00 Sala Polivalentă, Piatra Neamţ

Sosire :  Sala Polivalentă, Piatra Neamţ

Etapa II: Vineri, 6 Mai 2011

Distanţa: 16 Km (dus - întors)

Traseu  : Intersecţie Girov (Troiţă) - Boteşti - Doina -  Avicola - Intersecţie Papuc - Dumbrava Deal şi retur

Start :   Ora 10:00 Intersecţie Girov

Sosire :   Intersecţie Girov

Etapa III : Sâmbătă, 7 Mai 2011

Distanţa : 84 KM (dus - întors)

Traseu :  Piatra Neamţ - Gârcina - Dobreni - Oşlobeni - Crăcăoani - Bălţăteşti -  Agapia (Intersecţie) şi Retur prin Poiana Negreşti

Start :  Ora 10:00 Dinasty, Piatra Neamţ

Sosire :  Dinasty, Piatra Neamţ

Etapa IV : Duminică , 8 Mai 2011

Distanţa : 24 tururi x 1.6 km = 38.4 km

Traseu : Circuit închis în centrul Municipiului Piatra Neamţ

Start : Ora 9:30 Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ  9:30

Sosire : Teatrul Tineretului, Piatra Neamţ

Ora 11:00 : Festivitatea de premiere