Neamţ: Portret/ Ioan Mironaş: „Fotbalul înghite o grămadă de bani“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul director sportiv de la Ceahlăul Piatra Neamţ a purtat şapte ani fără întrerupere banderola de căpitan al echipei locale de fotbal.

Figură emblematică a clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, pentru care a jucat timp de 17 ani, Ioan Mironaş îşi aduce aminte cu nostalgie de perioada începuturilor în fotbal.

„Am debutat la vârsta de 13 ani ca junior în echipa Forestar Tarcău care evolua în campionatul judeţean. Peste doi ani m-am transferat la Cimentul Bicaz, iar la 16 ani am ajuns la Ceahlăul, unde eram la acea vreme cel mai tânăr jucător din lot“, spune directorul sportiv al nemţenilor.

Fundaşul atras de poarta adversă

Deşi microbiştii îl ţin minte pe Nelu Mironaş ca un tenace jucător defensiv, puţină lume ştie că primii şapte ani la Ceahlăul a evoluat ca atacant, făcând pereche cu Iulius Nemţeanu.

În 1976, atunci când a venit la echipa din Piatra Neamţ, Ioan Mironaş a fost selecţionat şi în lotul naţional de juniori, după ce fusese remarcat de antrenorul echipei de juniori a galben-negrilor, Traian Coman. Pe parcursul carierei de fotbalist la Ceahlăul, Mironaş a evoluat pe aproape toate posturile din echipă, mai puţin pe cel de portar.

„Am început în atac, apoi am trecut mijlocaş central şi de bandă stângă şi în ultimii cinci ani am evoluat pe postul de libero“, spune Mironaş. Indiferent de locul pe care îl ocupa în echipă, a fost atras de magia golului şi a ajuns să înscrie în poarta adversarilor chiar dacă rolul său era de apărător.

Şapte ani „a arestat“ banderola de căpitan

„Ca şi curiozitate, îmi amintesc că în singurul sezon în care am jucat în echipă cu fratele meu mai mic, Simion, am înscris două goluri din pasele lui, deşi amândoi eram fundaşi“, dă timpul înapoi directorul sportiv.

El îşi aminteşte că şi în eşalonul secund erau destule meciuri în care publicul umplea cele 12.500 de locuri de pe stadion create după 1980 o dată cu finalizarea lucrărilor la arenă. Anul 1993 a consemnat amărăciunea retragarii din activitatea de jucător după ce, în ultimii şapte ani a fost căpitanul echipei, dar şi bucuria promovării formaţiei, în premieră pentru istoria clubului, în prima divizie.

„Satisfacţii am avut apoi din postura de oficial al echipei în meciurile memorabile cu Juventus din Cupa Intertoto. O altă bucurie a fost în 2007, când Piatra Neamţ a fost primul oraş din zona Moldovei care a găzduit un meci oficial al Naţionalei României, eveniment în urma căruia am primit şi eu personal felicitări“, explică nemţeanul.

Profil
Născut. 9 noiembrie 1959, comuna Tarcău, Neamţ.
Studii. A absolvit cursul de manager sportiv la Cluj Napoca.
Familie. Este căsătorit, are două fete şi un nepot.

Întrebări şi răspunsuri
Care au fost antrenorii care v-au marcat cariera?
Dintre toţi, regretatul „Macea“ Nedelcu m-a impresionat în mod special pentru modul profesionist în care pregătea echipa. Era genul de antrenor care îţi spunea ce să faci şi cum să faci în folosul echipei. De pe margine era un vulcan, dar marele lui merit era că ştia să trateze pe fiecare jucător după personalitatea lui.
Cum vedeţi fotbalul românesc din aceşti ani şi care sunt perspectivele?
Nu e rentabil să fii în fotbal în momentul de faţă pentru că această activitate este o «gaură neagră» care înghite o grămadă de bani. Am vizitat recent clubul Saint Etienne din Franţa şi am văzut ce înseamnă organizare.

Ce-i place
În perioada sărbătorilor de iarnă, Nelu Mironaş merge cu familia la schi. „De sărbători merg cel puţin o săptămână în Austria, acolo unde locuieşte una din fete. Dimineaţă suntem primii pe pârtia de schi, iar seara ne alungă cei cu utilajele“, spune directorul sportiv.  

Ce nu-i place
„Cine mă sună la telefon înainte de ora 8.30 e duşmanul meu în acea zi“, spune amuzat fostul fotbalist. Când vine vorba de mâncare, ciorba de burtă este preferata lui.

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu