Neamţ: Mii de turişti la Ziua Marinei din portul Bicaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă în acest an au lipsit zeul Neptun şi jocurile marinăreşti, mii de turşti din toate colţurile ţării au ales să petreacă la Ziua Marinei la „marea dintre munţi".

„Anul acesta nu au mai fost nici concursuri marinăreşti, nici «şcondrul cu purcel», cea mai antrenantă întrecere tradiţională. Nu am avut fonduri pentru organizarea unor astfel de manifestări şi nici agenţii economici nu au mai avut bani pentru sponsorizarea concursurilor", a declarat Constantin Catrioniu, primarul oraşului Bicaz.

Startul sărbătorii a fost dat la ora 10.00, cu ceremonialul religios dedicat marinarilor care şi-au pierdut viaţa la datorie. „Am respectat şi tradiţia defilării flotei navale prin faţa publicului care a fost prezent aici, dar şi scufundarea ancorei", a spus Alex Nichifor, şeful căpităniei portului Bicaz.

În rest, fiecare a avut program liber ales: de la picnicuri improvizate la marginea pădurii, la plimbări cu hidrobicicleta ori vaporaşul. „Am venit din Mureş în concediu. Stăm o săptămână aici, la Bicaz, şi astăzi ne-am plimbat cu vaporaşul şi am văzut şi noi cum arată sărbătoarea de Sfânta Maria din Moldova. Este frumos şi cred că mai venim şi-n alţi ani", a spus Daniela Felseghi.

Singurii nemulţumiţi au fost nemţenii, obişnuiţi cu spectacolul din anii trecuţi, şi care cred că singurul lucru bun a fost vremea frumoasă. „Nu s-a comparat cu festivităţile din alţi ani. Acum am stat, dar nu pot să spun că a fost cine ştie ce. Am adus şi copiii, dar nu au avut spectacol. Lipsa banilor se vede şi aici, din păcate. Măcar a fost o zi frumoasă", a ridicat din umeri inginerul Florin Câmpan.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil