Neamţ: Irina Gociu Majoreta care vrea să fie poliţistă (PORTRET)
0Adolescenta este pasionată de dansuri, desen şi modeling. Totuşi, şcoala este pe primul plan în viaţa ei, fiind an de an premiantă cu medii de aproape 10.
Irina s-a simţit atrasă de activităţile artistice încă din clasa a V-a. „Profesoara noastră de sport ne-a propus la acea vreme să facem o echipă de majorete. Am accepat să fac parte din trupă, chiar dacă eu eram nouă în şcoală“, îşi aminteşte adolescenta. Între timp, s-a integrat în echipă şi a început să lucreze dansuri şi mişcări pentru reprezentaţia echipei de majorete. „Am un spirit competitiv. Mereu mi-am dorit să fiu printre primii, poate de aceea am ales să fiu şi majoretă“, explică Irina.
Îi place să facă street dance
Pentru că iubeşte dansul, Irina a fost inclusă doi ani mai târziu şi în trupa de dans „Just 4 fun“. Alături de alţi 20 de colegi, adolescenta a dansat pe ritmurile melodiilor lui Michael Jackson. Dansul s-a vrut a fi un tribut adus regelui pop, după dispariţia lui. „Am muncit aproximativ o lună la acest dans, iar ce a ieşit a fost extraordinar. Publicul nostru a confirmat acest lucru. Mi-ar plăcea oricând să reîncerc această experienţă“, povesteşte eleva. Momentul artistic a fost prezentat la sărbătorile organizate la Şcoala „Daniela Cuciuc“.
Pe lângă dans, adolescenta desenează atunci când are timp liber. „Mi-am dat seama de abilităţile pe care le am la desen, la reacţia profesorului meu, care s-a arătat impresionat la vederea lucrărilor mele. Cel mai mult îmi place să desenez după modele din cărţi, desene animate sau reviste“, adaugă fata. Lucrări semnate de micuţa artistă au fost expuse şi la Casa de Cultură şi la Biblioteca Judeţeană. „Când desenez mă relaxez, am posibilitatea să mă liniştesc şi să scap de tot ce este negativ în jurul meu“, mai spune Irina. De scurt timp, Irina este pasionată şi de modeling. Tot prin intermediul şcolii a început să facă modeling sub îndrumarea profesoarei Cătălina Grigoraş, unde s-a înfiinţat un club de fete care prezintă moda la serbări.
„Poliţistă incoruptibilă“
„Suntem peste 20 de fete. E o activitate foarte frumoasă pentru că orice fată iubeşte moda şi îi place să defileze în faţa unei mulţimi“, mai spune pietreanca. Atrasă de acest domeniu, Irina spune că i-ar plăcea să facă modeling până la finalizarea clasei a VIII-a, însă în continuare doreşte să se canalizeze pe studiu. Pentru viitor şi-a făcut deja planuri şi speră la o carieră de poliţist. „Mi-ar plăcea să fiu o poliţistă corectă, incoruptibilă şi să am capacitatea să fac dreptate în jurul meu“, a spus în final adolescenta Irina Gociu.
Profil
Născută. 2 iunie 1996, la Piatra Neamţ.
Studii. Este elevă în clasa a VII-a, Şcoala „Daniela Cuciuc“, Piatra Neamţ.
Familie. Mai are o soră.
Întrebări şi răspunsuri
La ce carieră te-ai gândit pentru viitor?
M-am gândit la o carieră de poliţist. Consider că este o meserie de la care ai foarte multe lucruri de învăţat şi te pune mereu în mişcare. Ca poliţist ai posibilitatea să te întâlneşti cu diverse persoane şi anturaje. În plus, cred am fost atrasă de acest domeniu din dorinţa de a fi drept cu ceilalţi.
Ai vrea să continui activitatea artistică?
Mi-ar plăcea să fac în continuare modeling. Din plăcere voi continua să desenez şi să fiu majoretă în echipa şcolii. Mă încântă să mă implic în activităţi artistice şi toţi cei din afara şcolii pot observa că suntem dedicaţi în ceea ce facem. Prin artă uit de tristeţi şi neîmpliniri.
Ce-i place
Irinei îi place foarte mult să danseze. Stilurile ei preferate sunt cele moderne, street dance sau hip hop. „Îmi place mult să desenez în mod special după model. Reproduc momente din poveşti sau din reviste. Îmi face plăcere să-mi petrec timpul cu prietenii şi să joc volei“, a spus adolescenta.
Ce nu-i place
Detestă căpşunile pentru că este alergică la ele, nu agreează fotbalul şi muzica rock. Irinei îi displac zilele ploioase, frigul şi câinii. „M-a atacat un câine când eram mică şi de atunci am rămas cu frică de ei“, a spus ea.