Neamț: Campania „Un plus de siguranță", la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polițiștii le-au oferit oamenilor sfaturi despre cum să își protejeze locuințele și bunurile personale.

În perioada 20 octombrie- 10 decembrie s-a desfășurat, la nivel național, campania de prevenire a furturilor din locuință denumită „Un plus de siguranță". Aceasta a fost inițiată de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, având drept scop informarea cetățenilor cu privire la modalitățile prin care își pot proteja locuința.

Inițierea acestei campanii a avut la baza concluziile preliminare ale unei cercetări care a arătat că un sfert din numărul furturilor din locuințe s-a datorat ignoranței, superficialității sau neglijenței proprietarilor.

„În județul Neamț, campania s-a desfășurat în cele două municipii, Piatra Neamț și Roman. În orașul de la poalele Pietricicăi, polițiștii de prevenire, alături de cei de la Compartimentul Poliției de Proximitate au acționat în cartierele Dărmănești, Mărăței și Precista, iar în municipiul Roman polițiștii de proximitate au desfășurat activități de informare a populației pe raza întregului oraș", precizează inspector principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

Prin discuțiile purtate cu locatarii imobilelor și cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, polițiștii au tras concluzia că deși o mare parte din imobile este prevăzută cu interfon, acesta nu este folosit în mod corespunzător și oricine poate avea un acces facil în clădire. Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, perioadă în care foarte mulți nemțeni pleacă de acasă, în concediu, polițiștii au oferit o serie de recomandări pentru siguranța locuinței și a bunurilor populației.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?