Motivul pentru care trei localităţi din judeţul Neamţ vor fi desfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui act normativ în curs de aprobare, este vorba despre satele Ciritei, Văleni şi Doamna. Acestea figurează în nomenclatorul localităţilor din România de peste un secol, însă s-a ajuns la concluzia că existenţa lor nu se mai justifică.

Un proiect de hotărâre privind desfiinţarea localităţilor componente Ciritei, Văleni şi Doamna ale municipiului Piatra-Neamţ, prin contopirea acestora cu localitatea Piatra Neamţ, fără modificarea limitelor teritoriale ale municipiului va fi supus la vot în şedinţa de Consiliu Municipal de joi, 24 octombrie.

Potrivit proiectului de HCL, localităţile Ciritei, Văleni şi Doamna vor deveni cartiere ale municipiului Piatra-Neamţ.

Măsura are în vedere faptul că în martie 2019 s-a aprobat actualizarea Planului Urbanistic General şi Regulamentul Local de Urbanism al Municipiului Piatra Neamt, conform unui proiect elaborat de Univerisitatea de Arhitectură şi Urbanism lon Mincu – Bucureşti, iar structurarea zonelor funcţionale urbane a determinat integrarea localitatilor componente în municipiu.

Specialiştii în urbanism recomandau acest lucru pentru a se simplifica procedurile privind administrarea infrastructurii publice şi pentru a facilitate eventuala obţinere a fondurilor europene pentru dezvoltare, având în vedere că localităţile amintite aveau statut rural deşi, de facto, făceau parte dintr-un municipiu.

„Se impune promovarea unui proiect de hotărâre prin care să se desfiinţeze localităţile componente Ciritei, Văleni şi Doamna, fără modificarea limitelor administrativ teritoriale ale UAT Municipiul Piatra Neamt, urmând ca acestea să fie integrate Municipiului Piatra Neamţ în cadrul aceluiaşi intravilan, acestea devenind cartiere”, era concluzia PUG adoptat.

Mai multe pentru tine:
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort