Jefuitori de „diamante culinare ale pământului”, prinși în Neamţ

0
Publicat:

Sancţiuni pecuniare consistente au fost dispuse de poliţişti, după ce culegători ilegali de trufe negre au fost prinşi în Neamţ. Ciupercilor nobile li se mai spune şi diamantele pământului, deoarece un kilogram se comercializează cu multe sute de euro.

Culegerea trufelor se face doar cu autorizație de la Romsilva FOTO Poliția Neamț

Pe 27 octombrie 2022, cadrele Secţiei de Politie Rurală Târgu Neamţ au depistat în pădurile din zona administrată de Ocolul Silvic Vânători- Neamţ două persoane, cu vârste de 32, respectiv 38 de ani, din Oniceni, în timp ce culegeau trufe negre, fără a deţine autorizaţie.

„Asupra acestora a fost găsită cantitatea de 2.763 de grame de trufe negre, care a fost confiscată. Persoanele în cauză au fost sancţionate, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 R. privind stabilirea contravenţiilor silvice, cu amendă în cuantum de 4.000 de lei“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.

Cu o zi înainte, tot în codrii din comuna Vânători-Neamţ, oamenii legii au descoperit noi culegători, doi indivizi din judeţul Vaslui. Şi ei căutau diamantele pământului, „recolta“ fiind o cantitate de 736 de grame de trufe, care a fost predată silvicultorilor. În cazul lor, sancţunea aplicată a fost de 6.000 de lei.

Situaţii similare se constată aprope zilnic în pădurile din Neamţ. Cele mai mari necazuri le are un pădurar din Pipirig, care este cercetat penal pentru abuz în serviciu. Pe 7 octombrie, el a facilitat unui vasluian culegerea de trufe. Pentru 890 de grame, acesta din urmă a primit o amendă de 2.000 de lei.

Diamantele pământului sunt un aliment de lux, în funcţie de varietate, un kilogram vânzându-se cu câteva sute de euro. În România sunt mai puţin consumate, doarece preparatele sunt foarte scumpe, exportându-se în Italia, Franţa, Germania, Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie.

Culegerea lor se face în condiţii speciale, pe baza unor autorizaţii sau în urma licitaţiilor organizate de Regia Romsilva. Trufele se formează pe sau în apropierea rădăcinilor de stejar, alun, pin sau fag, luând gustul, mirosul şi culoarea specifică. Pentru găsirea lor se folosesc câini special antrenaţi din rasa Lagotto Romangnolo.

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat