Graniţa dintre Harghita şi Neamţ se mută la Tribunal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hotarul dintre Neamt si Harghita se dispută în Cheile Bicazului

Conducerea Consiliului Judeţean Harghita vrea să dea în judecată Prefectura Neamţ, dacă nu se rezolvă disputa privind graniţa dintre cele două judeţe.

Preşedintelele CJ Harghita, Borboly Csaba, şi secretarul judeţului, Egyed Arpad, au trimis, vineri, o adresă Prefecturii Neamţ, prin care cer întrunirea de urgenţă a comisiei care va analiza disputa privind limita dintre cele două judeţe.

Nemţenii au termen limită pentru 10 februarie
În adresă i se atrage atenţia prefectului Mihai Archip, că încă din vara anului 2009 autorităţile harghitene i-au solicitat acestuia să nominalizeze membrii comisiei care va analiza disputa privind limita dintre cele două judeţe, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum. „În situaţia în care nu vom primi un răspuns din partea dumneavoastră până în data de 10 februarie, semnatarii adresei vor intenta proces împotriva Instituţiei Prefectului Neamţ, pentru a soluţiona problema pe cale legală“, se arată în documentul trimis vineri, potrivit Mediafax.


Autorităţile din Neamţ sunt acuzate de omologii lor harghiteni că au încălcat hotarul, amplasând în vara anului trecut, un panou care semnalează limita dintre cele două judeţe.
CJ Harghita cere îndepărtarea panouluiBorboly Csaba declara, atunci, că panoul a fost montat în pofida acordului la care au ajuns preşedinţii celor două Consilii Judeţene, la întâlnirea avută în 5 august 2009, la Lacu Roşu. Potrivit acestuia niciunul dintre cele două judeţe nu va face demersuri în ceea ce priveşte semnalarea graniţei până când Comisia de delimitare a hotarelor nu va da un verdict în acest sens.


Borboly Csaba le-a cerut autorităţilor din judeţul vecin să înlăture imediat panoul, în caz contrar Consiliul Judeţean Harghita urmând să ia „toate măsurile juridice pentru a pune capăt acţiunii ilegale“.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”