Gheorghe Ştefan a fost eliberat din închisoare. Cât a executat Pinalti din pedeapsa de trei ani şi nouă luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat

Gheorghe Ştefan a fost eliberat condiţionat din penitenciar, cererea sa fiind admisă de judecătorii de la Tribunalul Ploieşti.

Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost eliberat condiţionat joi, 15 noiembrie, prin decizia definitivă pronunţată de magistraţii Tribunalului Ploieşti. 

„Admite contestaţia formulată de persoana condamnată Ştefan Gheorghe, în prezent aflat în Penitenciarul Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 2113/03.10.2018 pronunţată de Judecătoria Ploieşti. Desfiinţează sentinţa contestată şi, în consecinţă: În baza art.587 Cod proc. penală rap. la art.60 Cod penal anterior şi art. 6 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnat. Constată îndeplinite condiţiile disp. art.59 şi urm. Cod penal anterior şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatului Ştefan Gheorghe de sub puterea MEPI nr. 1707/2018 emis de Tribunalul Dâmboviţa, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Atrage atenţia condamnatului asupra disp. art.61 Cod penal anterior privind efectele liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă rămasă neexecutată. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2018. Document: Hotarâre  616/2018  15.11.2018“, se arată în soluţia pe scurt a instanţei, conform portal.just.ro.

Gheorghe Ştefan se afla în detenţie în executarea unei pedepse de trei ani şi nouă luni de închisoare pentru fapte de corupţie, în dosarul Strongmontaj. Pinalti a executat 140 de zile din pedeapsă, el fiind încarcerat la finele lunii iunie, după decizia definitivă din dosar pronunţată de Curtea de Apel Bacău. 

Este pentru a doua oară când fostul edil de Piatra Neamţ obţine clemenţa judecătorilor, în septembrie 2017 el fiind eliberat condiţionat după ce executase o treime din pedeapsa în dosarul Microsoft (trei ani şi şase luni) în care fusese condamnat definitiv.

Problemele lui Gheorghe Ştefan cu legea nu se încheie odată cu decizia pronunţată de Tribunalul Ploieşti, fostul edil fiind în aşteptarea pronunţării unei decizii definitive în dosarul Poşta Română. În mai 2017, prima instanţă, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat la opt ani şi două luni de închisoare în dosarul în care fostul edil de Piatra Neamţ este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu. Cel mai probabil, Curtea de Apel Bucureşti ar putea pronunţa o decizie definitivă în acest dosar în 2019. 

De asemenea, în decembrie 2017, Pinalti a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar de trafic de influenţă, în legătură cu sponsorizarea echipei de fotbal FC Ceahlăul Piatra Neamţ de către o firmă de construcţii care avea contracte cu Hidroelectrica.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente