Gafa în trafic a unei şoferiţe s-a soldat cu cinci femei şi un copil accidentaţi. Care a fost cauza coliziunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul a avut loc pe un drum naţional din judeţul Harghita FOTO Adevărul.ro

O şoferiţă a dat dovadă de imprudentă în timp ce se afla la volan, în urma coliziunii dintre două autovehicule rezultând mai multe victime, între ele fiind şi un copil

Un accident rutier, petrecut pe data de 17 octombrie 2021, pe un drum naţional din judeţul Harghita, s-a soldat cu şase victime, între ele fiind cinci femei şi un copil de 6 ani. Totul ca urmare a coliziunii dintre două autoturisme, care s-a produs în jurul orei 13.45, pe D.N. 12A, persoanele rănite fiind transportate la o unitate sanitară din oraşul Miercurea Ciuc. 

În timp ce era la volan, aproape de localitatea Mihăileni, o şoferiţă de 49 de ani, din Neamţ, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, semnalizată prin indicatoare rutiere, a pătuns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală-laterală stânga cu un autoturism condus din sens opus de

o tânără de 26 de ani. 

Impactul violent dintre autovehicule s-a soldat cu rănirea ambelor conducătoare auto. Răniţi au fost şi alţi patru pasageri, două femei cu vârste de 72, respectiv 75 de ani

din judeţul Neamţ, plus una de 35 de ani şi un băieţel de 6 ani din Miercurea Ciuc. 

Poliţiştii care au investigat cazul au concluzionat că în momentul producerii accidentului, niciuna dintre cele două conducătoare auto nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. S-a întocmit un dosar penal, acuzaţia adusă şoferiţei din judeţul Neamţ fiind comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Un alt eveniment nedorit a avut loc în aceeaşi zi, în jurul orei 19:00, oamenii legii de la Biroul Rutier Piatra Neamţ fiind solicitaţi pe strada Pârâul Doamnei. Un conducător auto de 19 ani a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula din sens opus, la volanul căruia se afla o tânără de 26 de ani. În urma nedoritului  incident a rezultat rănirea şoferiţei şi a unui adolescent în vârstă de 17 ani. Niciunul din şoferi nu era băut. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Teroare şi şantaj, condamnări în cazul clanului interlop Capră. „Vă violez copiii, iar pe femei le scot la stradă“

Diamantele pământului, o mare captură datorată hazardului. Monumentala gafă a cărăuşului

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mama Iulianei Beregoi, acuzată că ar fi în spatele unei operațiuni macabre. Artista și sora ei ar fi ales victimele, acuză o influnceră din Republica Moldova: „Data morții mele era în 15 mai 2025”
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”