FOTOGALERIE Mărturia Aspaziei Oţel din Roman: „În temniţă am uitat să vorbesc“

Aspazia Oţel Petrescu (88 de ani) a fost închisă 14 ani în lagărele comuniste. Acum locuieşte singură, la Roman, în casa soţului decedat din 1987.

Icoanele care-i împânzesc pereţii casei, zâmbetul reţinut şi glasul stins învăluie în mister sufletul Aspaziei Oţel. Ziua şi-o petrece în rugăciune, post şi scris. În decembrie, şi-a sărbătorit a optzeci şi opta aniversare şi spune că „nici nu bănuiau bolşevicii câte zile i-au fost date să trăiască“.

A avut o copilărie pusă sub „semnul educaţiei în sens patriotic, în sens moral şi în sens creştin“. A cunoscut de tânără duritatea vieţii. A fost încarcerată pe vremea studenţiei, deoarece aderase la Cetăţuia, organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea legionară şi a primit 10 ani de temniţă grea în mai multe închisori din ţară.

Suferinţa era transmisă prin Morse

„Femeia care ne conducea a fost ucisă şi i-am făcut un priveghi. O camaradă ne-a pârât atunci. Cele pe care le-au prins au declarat că eu ştiu mai bine membrele grupului. Am fost singura bătută să dezvălui tot ce ştiu“, povesteşte Aspazia Oţel. La închisoarea de la Mislea, judeţul Prahova, detenţia a fost mai uşoară. „Aveam câte o oră destinată rugăciunii, una povestirilor, alta pentru învăţarea limbilor străine şi pentru lucrul în os. În acea perioadă, mi-am închipuit închisoarea ca o poveste“, spune femeia.

Când a fost mutată la Miercurea Ciuc, lagărul s-a transformat în coşmar. „Eram duse la izolator şi încătuşate pentru toate nimicurile“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. Pentru a se înţelege între ele, deţinutele au creat limbaje secrete. „Cu alfabetul Morse le-a fost ceva mai greu să ne descopere, pentru că linia o trasam pe perete şi punctul îl băteam. Cei care ne ascultau obţineau doar frânturi şi nu reuşeau să ne înţeleagă“, spune Aspazia Oţel Petrescu.  Cu cât creştea persecuţia, cu atât creştea şi inventivitatea. „Pe tuburile de la pasta de dinţi, aplatizate, ca nişte plăcuţe, şi unse cu săpun, scriam cuvintele pentru lecţiile de limbi străine. Când ne-au descoperit, scriam pe fundul cănii sau al ligheanului“, povesteşte femeia cu emoţie în glas.  Obiectele circulau între celule prin coşurile sobelor. Poeziile erau transmise pe prosoapele întinse la uscat, însăilate în sistem Morse.

I s-a mărit pedeapsa că nu a „colaborat“

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, spune femeia. În scurt timp a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu 4 ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel. Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, explică femeia.

După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate», decât cu închisoarea“, mărturiseşte femeia. În 1958 s-a stabilit în oraşul Roman, unde l-a întâlnit pe Ilie Alexandru, văduv. S-a căsătorit cu acesta şi a avut grijă de cei doi copii rămaşi fără mamă. După 1989 s-a ocupat de organizarea Sfântului Paraclis de la Mislea, eveniment realizat pentru pomenirea tinerelor legionare. Deşi a trăit ani întregi în suferinţă, Aspazia Oţel Petrescu se consideră o femeie împlinită. „Cei mai frumoşi ani, cei ai tinereţii, au fost o piatră din temelia unui vis frumos“.

Născută într-o familie de dascăli

Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii.