FOTO Părintele Iustin a fost adus la Petru Vodă cu un elicopter pus la dispoziţie de Dorinel Umbrărescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a suportat două intervenţii chirurgicale la o clinică din Cluj, părintele Iustin Pârvu a revenit marţi la mănăstirea din Neamţ. Transportul s-a făcut cu un elicopter particular, şi nu cu cel al SMURD. Preoţii sunt chemaţi să înceapă de astăzi, să facă rugăciuni speciale pentru sănătatea duhovnicului.

După o călătorie de o oră cu elicopterul peste munţii Carpaţi, părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a ajuns la mănăstirea Petru Vodă.  Pe tot parcursul drumului, monahul era informat despre locul pe care îl traversau în zbor.

„Piloţii îi comunicau prin căşti permanent locaţia unde se află, şi ne-au relatat că la trecerea pe lîngă Muntele Ceahlău, părintele a cerut să fie ridicat puţin ca să vadă Muntele Schimbării la Faţă al Moldovei”, spun călugării.

În numele părintelui Iustin, obştile mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin au transmis mulţumiri doctorului Dan Tudor Eniu şi întregului personal al spitalului de oncologie Dr. Ioan Chiricuţă din Cluj, pentru tot sprijinul şi asistenţa profesională acordată în ultimele trei săptămâni. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al mănăstirii Petru Vodă sunt aduse mulţumiri şi omului de afaceri Dorinel Umbrărescu care a asigurat elicopterul pentru transport, după ce, spun oficialii mănăstirii, nu au găsit înţelegere la SMURD.

„Mulţumim, de asemenea, domnului Dorinel Umbrărescu pentru că a pus gratuit la dispoziţie elicopterul cu care Părintele Justin a fost adus de la spitalul din Cluj (după ce solicitările noastre s-au lovit din partea S.M.U.R.D.-ului de cel mai vehement refuz, la toate nivelurile la care s-a intervenit), piloţilor, pentru profesionalismul lor, şi echipajului de ambulanţă care a vegheat ca părintele să ajungă cu bine la chilie”, se mai arată în comunicat.

Dată fiind starea de sănătate precară a părintelui Iustin, preoţii sunt chemaţi să oficieze zilnic, începând de miercuri, 22 mai, la ora 18, slujbe speciale. 

„În următoarele zile şi săptămîni nu va putea primi pe nimeni altcineva în afară de preoţii care vor veni să-i facă Sfîntul Maslu. Vă rugăm să ne ajutaţi ca să-i putem oferi liniştea necesară recuperării medicale. Starea sănătăţii sale depinde acum doar de rugăciunile tuturor şi de liniştea ce i-o putem oferi. Vă mulţumim, în numele sfinţiei sale”, mai spun călugării.


După slujba de Înviere, părintele a fost internat la Cluj, iar pe 9 mai a fost supus unei interventii chirurgicale, medicii estimând că suferă de o tumoră la stomac. Şase zile mai târziu, a avut loc o altă intervenţie, în urma căreia reprezentanţii lăcaşului de cult de la Petru Vodă au comunicat oficial că starea părintelui Iustin este mai bună, nu mai are dureri şi poate mânca. Şi acum ei susţin că starea de sănătate este „relativ stabilă, deşi este foarte slăbit de boala prin care a trecut şi cu care încă se luptă”.

Citeşte şi: Părintele Iustin Pârvu de la Petru Vodă are sănătatea şubredă. Obştea mănăstirii le cere credincioşilor să se roage pentru duhovnic

UPDATE Părintele Iustin a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală de la Cluj. Următoarele 24 de ore sunt decisive pentru sănătatea duhovnicului de la Petru Vodă

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa