FOTO Lecţia unui veteran de 94 de ani care a lucrat pe şantierele barajului Bicaz şi la hidrocentrala de la Stejaru: „Meseria se fură, nu se dă mură-n gură“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Grivasă la 94 de ani şi într-o fotografie din perioada armatei  FOTO: Florin Jbanca

Gheorghe Grivasă este veteranul hidroenergeticienilor din zona Moldovei, cel mai longeviv meseriaş de pe şantierele barajului Bicaz şi centralei  Dimitrie Leonida, unde se produce energie din apa lacului Izorul Muntelui.

Gheorghe Grivasă (94 de ani) este cel mai vârstnic hidroenergetician care a lucrat la barajul Bicaz şi la hidrocentrala „Dimitrie Leonida“ (fosta uzină „V. I. Lenin“) din satul Stejaru, comuna Pângăraţi, judeţul Neamţ. Nu departe de casa unde locuieşte bătrânul se află complexul hidrocentralei unde apa captată din lacul de acumulare Izvorul Muntelui este transformată în energie electrică, după ce străbate un tunel săpat în munte lung de 4,7 km, cu  diametrul de 7 metri. 

„Toţi colegii din generaţia mea s-au dus, au murit. Numai eu am fost cel mai obraznic“, constată hâtru Nea Mitică. I se spune Mitică, pentru că în familie erau mulţi bărbaţi cu prenumele Gheorghe, şi trebuia să se facă o diferenţă.

În ciuda vârstei, bătrânul îi uimeşte pe toţi cu vitalitatea sa.  

„L-am găsit citind fără ochelari la vârsta asta. În altă zi când l-am vizitat, cosea iarba“, spune cu uşoară invidie Ion Pricop (82 de ani), fost coleg cu Nea Mitică la hidrocentrala de la Stejau, unde a lucrat ca electrician.  

Singura problemă de sănătate, explicabilă şi datorită vârstei, dar şi profesiei, este că nu aude prea bine.   

„Nu aud aşa bine acum, din cauza compresoarelor care făceau zgomot. Eu ascultam cu urechea motorul la eşapament să văd dacă lucrează în 4 sau în 6 timpi“, recunoaşte Gheorghe Grivasă.  

Gheorghe Grivasă, apreciat cu titlul de Cel mai bun mecanic

Între 1950 şi 1960 în Neamţ erau deschise şantierele de lucrări pentru amenajarea hidroenergetică a râului Bistriţa, având ca punct de start şi bază construcţia barajului de la Bicaz. În paralel, se lucra la centrala hidroelectrică „Dimitrie Leonida” (numită iniţial „V. I. Lenin”), amplasată la piciorul muntelui Botoşanu, la circa 15 km în aval de baraj, în localitatea Stejaru.

Pe locul unde este centrala erau iniţial mai multe gospodării, între care şi cea a lui Gheorghe Grivasă. Familiile au fost strămutate de autorităţi pentru a face loc uzinei electrice.     

Imagine de arhivă cu uzina electrică "Dimitrie Leonida" din Stejaru, comuna Pângăraţi

„În 1956 am început să lucrez ca lăcătuş mecanic la hidrocentrala care se construia aici la Stejaru. Am lucrat la castelul de echilibru, la conductele forţate, la casa vanelor şi unde a fost nevoie. Am lucrat zi, noapte, Paşti, Crăciun, când am fost solicitat”, îşi aminteşte Nea Mitică.

Meseria spune că a furat-o de la un unchi, că nu a avut şcoală, dar că a făcut totul cu pasiune şi, cel mai important, ce a făcut a dat rezultate:  

„Carte multă nu am ştiut, dar e o vorbă: <Carte multă nu se cere, să fii prost şi să ai putere>. Meseria am învăţat-o de la un unchi care era mecanic şi care mi-a spus: <Meseria se fură, nu se dă mură-n gură>. Am lucrat cu diferiţi maiştri şi ingineri şi am avut de unde fura meserie. Dar erau şi unii ingineri care veneau direct din facultate şi pe care îi învăţam eu meserie“

Gheorghe Grivasă FOTO: Florin Jbanca

Recunoscut pentru priceperea sa, Gheorghe Grivasă a fost detaşat o perioadă la barajul de la Bicaz, aflat în şantier.    

„Am lucrat şi la baraj, la grătare. M-am transferat la Electromontaj şi îmi amintesc că dintr-o cabină, de sus, trebuia să tragem un cablu de forţă pentru a alimenta cu un scripet vanele de jos, de la ieşire din baraj“.

Ulterior, Nea Mitică a revenit la hidrocentrala Stejaru, dată în exploatare la 1 octombrie 1960 unde a luat în primire staţia de compresoare care tocmai se înfiinţase, dar nu era suficient personal pregătit. Într-o primă etapă, în uzină au fost montate 4 grupuri de 27,5 MW care au intrat in funcţiune pe rând în perioada 1 octombrie 1960 - 2 februarie 1961. Ultimele două grupuri de câte 50 MW au intrat în exploatare la 29 iunie 1962, respectiv la 5 octombrie în acelaşi an. În primii 50 de ani de existenţă, centrala a produs peste 20 de miliarde de MWh. 

Uzina electrică "Dimitrie Leonida" din Stejaru, comuna Pângăraţi

„Nu vreau să mă bat cu mâna în piept ce-am făcut eu. Nu am răsturnat pietre de moară, dar roadele mele au dat rezultate sută la sută“, mai spune bătrânul care a avut şi experienţa războiului pe frontul deschis în zona Iaşi.   

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort