FOTO Festivalul „Filmul de Piatra“, ediţia 3.5 bazată pe voluntariat. Se implică şi Principele Nicolae al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Echipa de voluntari care a pregătit ediţia 3.5 a Festivalului FOTO facebook

Cea de-a 6-a ediţie a festivalului de scurtmetraj „Filmul de Piatra“ îşi propune să transmită mesajul că un eveniment cultural de anvergură poate fi organizat în întregime de voluntari. Vor fi proiectate filme de succes precum „Poziţia copilului“, sau „Sunt o babă comunistă“.

„Filmul de Piatra“, singurul festival de film din România organizat în întregime de voluntari, fără sprijin financiar de la stat, are loc în acest weekend într-o ediţie duplex: la Piatra Neamţ, pe 30 şi 31 august, şi la Piatra Fântânele (Bistriţa-Năsăud), duminică, 1 septembrie, în cadrul celei mai cunoscute tabere de voluntariat din România, Tăşuleasa Social.

La Piatra Neamţ, festivalul se desfăşoară vineri şi sâmbătă în curtea Muzeului memorial Calistrat Hogaş. Pe lângă trupe şi artişti locali, la festival vor concerta Ada Milea şi We Singing Colors, iar din programul de proiecţii fac parte succese autohtone care n-au ajuns în singurul cinematograf, aflat în paragină, din oraş: „Sunt o babă comunistă“, „Domestic“, „Poziţia copilului“, „O umbră de nor“, „Vaca finlandeză“.

„Ediţia aceasta a festivalului e construită invers decât una normală: porneşte de la voluntari. Ei şi-au dorit festivalul şi noi i-am ajutat să-l organizeze. 45 de tineri din Piatra Neamţ s-au întâlnit toată vara şi au pus la cale tot ce se întâmplă weekend-ul acesta: de la concerte şi momente de lectură la expoziţii de pictură şi fotografie, standuri cu limonadă, prăjituri şi bijuterii făcute de ei, workshop-uri şi jocuri. E pentru prima dată când un astfel de eveniment este organizat de voluntari, şi sper că vom fi un exemplu de iniţiativă independentă şi de implicare a comunităţii", a declarat regizorul Andrei Dăscălescu, iniţiatorul proiectului. 

Voluntar regal, Principele Nicolae 

Programul festivalului de la Tăşuleasa Social include, pe lângă proiecţii, concerte şi expoziţii şi programe educative de voluntariat. Printre voluntarii acestei ediţii a Festivalului va fi şi Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.

„Pentru mine a fost o deosebită plăcere de-a lungul anilor să fiu voluntar în cadrul Tăşuleasa Social. Acum mă alătur din nou tinerilor din România în cadrul unui alt program de voluntariat, de data aceasta în Piatra Neamţ. Ceea ce fac Andrei Dăscălescu şi echipa de voluntari pe parcursul weekendului este extraordinar. Am fost impresionat să aflu că acest eveniment este organizat în condiţiile în care aproape că nu a existat finanţare. Festivalul devine astfel un excelent exemplu a ceea ce poate fi făcut dacă voluntarii şi comunităţile lucrează împreună pentru a-şi atinge scopul şi a reanima un oraş. Sunt încântat să fac parte din toate acestea şi să mă număr printre voluntarii care aşteaptă acest weekend cu foarte mult entuziasm”, a declarat Principele Nicolae al României.

Printre personalităţile care s-au alăturat festivalului „Filmul de Piatra“ se mai numără regizorul de teatru Alexandru Dabija, actrița şi compozitoarea Ada Milea, artistul-caricaturist Ion Barbu şi pictorul pietrean Laurenţiu Dimişcă.

Filmul de Piatra a debutat în 2009. Ediţia din acest weekend poartă numele 3.5 deoarece este o ediţie „mică“, fără competiţie, juriu şi premii, organizată aproape fără buget.

Programul Festivalului de la Piatra Neamţ
(curtea Muzeului Memorial Calistrat Hogaş)

Vineri, 30 august

17.00 - 20.00  - expoziţii (Laurenţiu Dimişcă, Poza de Piatra, Născut Voluntar), târg handmade, prăjituri homemade, limonadă, vizitarea Muzeului Memorial Calistrat Hogaş cu voluntarii ghizi, concursuri.
17.00 - 18.00 - recitaluri folk: Robert Nicolae, Iustin Stafie
18.00 - 19.00 - recital jazz: Ana Dubyk Petrilana
19.00 - 20.00 - recital extraordinar: Ada Milea
20.00 - 20.15 - Uşor poate oricine (animaţie,2012)
20.15 - 21.10 - Un film fain (documentar, 2012, regia Andrei Dăscălescu)
21.10 - 21.40 - ShortsUp 1 (program de super-scurtmetraje)
21.40 - 22.00 - Vaca finlandeză (ficţiune, 2102, regia Gheorghe Preda)
22.00 - 00.00 - Poziţia copilului (ficţiune, 2013, regia Cătălin Peter Netzer)

Sâmbătă, 31 august

14.00 - 20.30  - Art-in-progress (Ion Barbu&Laurenţiu Dimişcă). Expoziţii, târg handmade, prăjituri homemade,limonadă, vizitarea Muzeului Memorial Calistrat Hogaş cu voluntarii ghizi, concursuri.
14.00 - 16.00 - jocuri de echipă, workshop de teatru
16.00 - 17.00 - Open Mic de Piatra (lectură şi muzică, autori pietreni)
17.00 - 17.30 - Recital folk: Iris&Andrei Nuţu
17.30 - 19.00 - Recitaluri rock alternativ unplugged: Alterbit, Semper, Grind25
19.00 - 20.00 - Recital extraordinar We Singing Colors
20.00 - 20.30 - O umbră de nor (ficţiune,2013, regia Radu Jude)
20.30 - 21.00 - ShortsUp 2 (program de super-scurtmetraje)
21.30 - 23.00 - Domestic (ficţiune, 2102, regia Adrian Sitaru)
23.00 - 00.35 - Sunt o babă comunistă (ficţiune, 2013, regia Stere Gulea)

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți