FOTO Ceahlăii, păsările care au dat numele muntelui sacru al dacilor. Legende populare şi mistere despre Ceahlău
0Cel mai impresionant masiv din Carpaţii Orientali poartă acest nume de peste 500 de ani. În timp, Ceahlăul a fost asimiliat drept muntele sacru al dacilor (Kogaionon), dar a mai purtat şi alte denumiri precum Pion sau Ţiclău.
Muntele Ceahlău şi formele de relief emblematice (Dochia, Panaghia, Toaca), au dat naştere mai multor poveşti şi legende populare. Cea mai cunoscută versiune legată de formarea muntelui este cea care spune că masivul muntos a fost format din porunca împăratului Traian care voia să apăre pe locuitori de hoardele barbare venite de la Răsărit.
Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca, au fost adunaţi toţi robii luaţi de la Decebal care trebuiau să aducă şi să aşeze piatră peste piatră şi stâncă peste stâncă, pâna când muntele era suficient de înalt ca să-l mulţumească pe împăratul roman. La final, Traian a cerut ca în vârful muntelui sa fie aşezată o toacă pe care un soldat ce stătea de strajă trebuia să o bată anunţând atunci când vedea năvălind vrăjmaşii.
Primele informaţii în izvoarele istorice sunt de la Strabon. În Geographia (VII, 3, 5), istoricul şi geograful grec vorbeşte despre Muntele Sfânt al dacilor, numindu-l „Kogaionon”, unde aveau loc ritualurile închinate lui Zamolxe. Localizarea pentru Ceahlău nu este însă certă, alte posibile variante pentru Kogaion fiind munţii Orăştiei sau Bucegi.
Numele muntelui vine de la vulturii bărboşi
Originea numelui pe care-l poartă muntele nu este foarte clară. Cea mai des întâlnită teorie este cea conform căreia numele ar deriva din maghiarul „csahlo”, care denumea o specie de vultur (vulturul bărbos sau zaganul) care popula cândva crestele muntelui. Preotul-arheolog nemţean Constantin Matasă (1878 - 1971) împărtăşea şi el părerea că numele ar proveni de la aceşti vulturi de stâncă care scot un sunet asemănător cu scheunatul câinelui.
„Vulturii trăitori pe munte (gypaetus barbatus) li s-a spus popular <ceahlăi>. Sub Toaca, un loc poartă denumirea de <Scăldătoarea vulturilor>. Alţi autori au considerat că atât oronimul Ceahlău cât şi hidronimul Hangu sunt de origine turcă, rămăşiţă a trecerii sau locuirii efemere în această zonă a pecenegilor, cumanilor, uzilor”, se arată în „Ceahlăul şi Civilizaţia Românească a Văii Muntelui”, o lucrare ştiinţifică realizată de elevii Clubului de Istorie „Regele Carol” Bicaz coordonaţi de profesorii Mihai Apopei şi Xenia Sîrbu. Autorii lucrării arată că numele „Ceahlău” apare în documente la 1458 şi susţin varianta că numele provine din termenul folosit în Transilvania pentru a denumi specia de vulturi „gypaetus barbatus”, vulturul mieilor, sorliţa sau ceahlăul.
Muntele Ceahlăul mai era denumit de Gheorghe Asachi „Ţiclău”, termen popular, ce denumeşte un vârf de munte, în timp ce Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldavie” se referea la „Pionul” (din grecescul „peon”, adică gros, mare sau coloană a cerului).
Citeşte şi: Spectacol în Ceahlău: piramida holografică
Mihai Marin fotografiază umbra Ceahlăului