Exerciţii imposibile de dicţie din popor. Cât de greu poate fi să pronunţi corect următoarele fraze încâlcite intenţionat

La începutul anilor 1900, tinerii făceau haz între ei cu ajutorul unor formule ce trebuiau rostite repede şi corect. O eroare de pronunţie schimba complet sensul versurilor, iar cel care gafa se făcea de râs în faţa comunităţii.

La începutul secolului XX, creaţiile populare denumite „frământări sau frământături de limbă“, făceau deliciul tinerilor din satele Moldovei şi din Muntenia. Cărturarul Simion Teodorescu Kirileanu a publicat o parte din aceste adevărate exerciţii de dicţie culese din Suceava şi Iaşi în numărul VI al publicaţiei „Şezătoarea. Revistă de literatură şi tradiţiuni populare“ din anul 1901. 

„Firea glumeaţă a ţăranului a scornit fel de fel de vorbe şagalnice şi iscusite pentru a stârni şi a mai mări veselia tuturora. În rândul acestora intră cu drept cuvînt, frămîntăturile de limbă“

S. Teodorescu Kirileanu preciza că frământăturile de limbă se spuneau mai ales la adunările tinerilor, sau pe la şezători şi întotdeauna se rosteau cu o repeziciune foarte mare şi bine „respicate“ (pronunţate).

„Ele sunt sucite, învîrtite şi încîlcite într’adins ca cel ce le-a spune, într’adevăr să-şi frămînte limba ca să le spue bine. Unele din ele sunt şi versuite. Tot în rîndul frămîntăturilor intră şi ghicitorile grele de spus iute, şi chiar unele cuvinte lungi şi grele de-a se deda cu limba aşa iute“, precizează folcloristul.  

O utilizare a acestor creaţii populare era de a-i încerca pe străinii care nu stăpâneau atât de bine limba română. Mai de ruşine era însă ca tocmai un flăcău din sat să nu treacă acest test, greşind cuvintele şi stârnind hohote de râs celor de faţă:

„Cel ce nu poate să pronunţe bine aceste frămîntături, de multe ori, fără ca să vreie, spune cuvintele rău, producînd rîs. Şi aceasta se întîmplă prin săritura unui diftong, silabe, prin schimbarea sau înlocuirea de sunete şi îndulciri de consoane, mai ale de s în z. Şi de aceea, frămîntăturile aceste de limbă li se mai zic şi pîcălituri“.

Exerciţii de dicţie care-ţi înnoadă limba

Într-un alt număr al aceleiaşi reviste de folclor tipărite la Fălticeni (Şezătoarea, nr. 1-2, din martie-aprilie 1904) continuă publicarea seriei de frămânătări de limbă. De această dată, creaţiile sunt culese din sate ale Munteniei.

Exersarea acestor poezioare, într-o rostire rapidă, poate constitui şi acum pentru mulţi teste de dicţie greu de trecut:

„- Cintenezică mititică, cine mi te-a cintenezit ?

 - Cintenezoiul meu, nu a venit alt cintenezoiu din ţara ungurească să mă cintenezească, ci tot cintenezoiul meu m’a cintenezit“  - (Spusă de I. A. Duţă, din Rudeni, Argeş)  - comunicată de Gh. Rudeanu

„Am o latnică platnică chiscofalnică; şi acea latnică platnică chiscofalnică are douăsprezece lătnicele plătnicele chiscofălnicele, şi pentru ca cineva să lătnicească plătnicească chiscofălnicească, să aibă douăsprezece lătnicele plătnicele chiscofălnicele“  - (Spusă de I. P. Bărbulescu din Tăndăleşti, Gorj)

Comuna Dăneşti, din judeţul Gorj era un bazin bogat pentru astfel de creaţii populare. Alexandru Ştefan Şelaru a cules o serie de frământări de limbă din această localitate, care au ajuns să fie publicate în numărul din 1904 al revistei Şezătoarea: 

„Calcă capra piatra, piatra crăpă’n patru ; crape capu caprei'n patru, precum crăpă piatra’n patru“

„Calcă capra'n clenci, clenciu crăpă’n cinci; crăpe capu căpri'n cinci, precum crăpă clenciu’n cinci“

„Ceapă albă 'ncepătoare, putină pritocitoare, puiu de pricinicitoare“

„Ulceluşă răzbuzăţăluşă“

„Pusei pila pe poliţă; pila luai, pila pusei, şi pilii cu ea prin pungă“

„Pe valea lui Tălălingă trece un om cu punga lungă; hătălingă pungă lungă tililicu pila’n pungă“

„Venisă peţitori la fata popii a mare; dar caii de ce îi legară? De coame de coade de cuiele podului popii; de coame de coade de cuiele podului popii“.