De Sântion, tinerii din Neamţ mergeau cu Iordănitul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Sfântul Ioan Botezătorul de pe 7 ianuarie este considerată o sărbătoare importantă. Se spune că în această zi se serbează „cel mai mare Ion de peste an".

Doar bătrânii din Neamţ îşi amintesc o tradiţie specifică zilei de Sfântul Ioan sau „Botezătorul gerului", aşa cum i se mai spune. Băieţii cu vârste de peste 15 ani erau denumiţi „Iordănitori", se organizau în cete şi se adunau la o casă pentru a petrece. Tinerii erau aleşi doar dacă nu au suferit de nicio boală pe parcursul anului.

Conducătorul cetei îi ţinea locul preotului satului şi avea la el o găleţică cu aghiazmă. Băieţii mergeau din casă în casă şi udau cu apă sfinţită pe cei care le ieşeau în cale. Apoi îi ridicau de trei ori şi le spuneau „ Să trăiţi la mulţi ani".

Boboteaza, ultima zi a colindelor în judeţul Neamţ

Se spunea că cei udaţi vor fi păziţi de boli în tot anul. Oamenii care nu le deschideau poarta iordănitorilor erau udaţi când ieşeau din biserică. Tot în această zi taţii îşi duceau copiii la un pârâu să-i ude, iar soţii însuraţi de curând, nevestele.

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați