Cum şi-a ratat cariera un comisar de la Rutieră, pentru un ceas. Era în cârdăşie cu un patron

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sentinţa în dosarul poliţistului nu este definitivă FOTO YouTube.com

Judecătorii au pronunţat sentinţa în cazul unui comisar de la Rutieră, care a acceptat o şpagă de tot râsul de la un patron

Comisarul Iulian Cloşcă, ofiţer în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Roman, a fost găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, iar astăzi, 13 septembrie 2021, a fost condamnat de către magistraţii de la Tribunalul Neamţ la 3 ani de închisoare, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată. 

Pentru următorii 3 ani, judecătorii i-au interzis dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru comiterea infracţiunii. I s-a mai interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o atribuţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. 

În plus, magistraţii au mai hotărât confiscarea obiectului primit cu titlu de mită, unul banal, dar care l-a scos p ofiţer din sistem. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Procurorii

Direcţiei Naţionale Anticorupţie finalizau urmărirea penală şi trimiteau la instanţă, pe 30 iunie 2020, dosarul în care comisarul Cloşcă era acuzat de luare de mită. 

În acest caz nu s-a cerut arestarea preventivă, luându-se măsura controlului judiciar, care a fost revocară ulterior de instanţă. Cercetările au început în decembrie 2019, când au apărut informaţii că ofiţerul stabilise o înţelegere cu patronul unei firme de taximetrie din Roman, în schimbul unor atenţii el trebuind să „închidă ochii“, adică să nu-i sancţioneze pe şoferii de la respectiva societate de transport, dacă săvârşeau contravenţii sau infracţiuni la regimul circulaţiei. 

Anchetatorii arătau că pactul între comisar şi patronul firmei s-a concretizat prin oferirea unui ceas inteligent - smartwatch, evaluat la suma de aproximativ 1.500 de lei. Ar fi trebuit să urmeze şi o a doua „atenţie“, pentru ca poliţistul să uite de îndatoririle de serviciu, fiind vorba de un bonus constând într-

un telefon performant. 

„La data de 30.04.2020, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. Măsura preventivă a fost dispusă având în vedere împrejurarea că, în perioada noiembrie -

decembrie 2019, inculpatul ar fi pretins şi primit bunuri de aproximativ 1.500 lei, de la administratorul unei societăţi de transport persoane“, preciza DNA. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Braconieri şi faptele lor de arme: urs împuşcat şi tranşat. Unde au fost ascunse părţi din cadavru

Cine şi cum l-a jefuit pe prinţul Sturdza, alături de Romsilva. Sunt 14 acuzaţi, iar prejudiciul de sute de mii de euro

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor