Coşmarul din noaptea în care ruşii au venit în România: „Am stat ascunsă în pod două săptămâni de frica lor”
0Deşi au trecut 70 de ani de la acel moment, Margareta Armanu are şi acum în minte clipele de groază trăite în aprilie 1944, atunci când ruşii au ajuns în comuna Gropniţa.
Margareta Armanu (84 de ani) era o copilă sărmană atunci când a cunoscut ororile războiului. Născută în 1930 la Valea Ursului (acum comună din judeţul Neamţ), într-o familie cu mulţi fraţi, Margareta şi-a petrecut copilăria în satul Mălăeşti, din comuna ieşeană Gropniţa. Aici fusese adusă de două surori mai mari de la vârsta de 5 ani, şi locuia într-o casă care aparţinea şcolii.
„Îmi aduc aminte că ruşii au venit într-o noapte, în aprilie 1944, şi fusese Buna Vestire. Fusese o iarnă lungă, mai erau mormane de zăpadă prin grădini. Surorile mele tocmai se refugiaseră şi eu rămăsesm acolo, dar cu vecini buni. În acea noapte dormeam cu o vecină când a venit tatăl ei şi a bătut în geam strigând: <Domnişoară, domnişoară, au venit ruşii!>. Noi două, aşa cum eram, desculţe şi cu cămăşi de noapte, am plecat la el acasă, prin curtea şcolii, apoi prin grădini”, povesteşte Margareta Armanu.
„Distrugeau totul în calea lor, erau ca hunii”
Timp de două săptămâni, copila a stat ascunsă într-un pod, împreună cu alte tinere din sat, de frica ruşilor. Ceea ce reuşeau să vadă, şi, mai ales, ce auzeau despre trupele care au invadat satul, îi dau şi acum fiori.
„Am aflat de la vecini că soldaţii erau cazaci, recunoscuţi după cuşmele pe care le purtau. Erau mai mulţi cazaci, mustăcioşi, urâcioşi, distrugeau tot. Pe unde intrau luau tot că erau flămânzi, băutură şi mai ales mâncare căutau. Erau ca nişte huni. Noi am avut două vaci, o juncă, porci, găini. Le lua de cap, aşa le învârteau, le izbeau şi le rupeau gâtul. Apoi le puneau la cazan să fiarbă. Cumnatul meu avea stupi într-o magazie. Au intrat acolo şi au luat tot din stupi, mâncau fagurii cu totul, nu le păsa de albine”, mai spune femeia.
S-a refugiat la Botoşani
Ruşii s-au inslatat şi în locuinţa unde Margareta s-a ascuns în pod cu alte trei fete din sat. Când au prins momentul, fetele au fugit şi au scăpat de ameninţare.
„De frica lor, noi am stat două săptămâni într-un pod, patru fete. După aia ne-am refugiat undeva spre Botoşani şi ei au rămas acolo-n sat. Au distrus toate casele, tot au ras la pământ. În toamnă, când ne-am întors la Mălăeşti, buruienile erau cât omul de înalte. Au scăpat doar casele mai arătoase în care au făcut spitale de campanie, că acolo era linia frontului. Au fost vremuri grele, oamenii nu făceau de mâncare, că nu aveau. Mămăligă cu susai mâncau, <mămăligă betonată> îi spunea”, mai spune Margareta Armanu.
La 84 de ani, Margareta Armanu este mândră de soţul ei, veteran de război, care asigura din spatele frontului transport cu armanent şi mâncare pentru soldaţii români. Cu experienţele trăite cei doi vârstnici privesc cu teamă escaladarea conflictului de la graniţa de est a Ucrainei şi spun că nu vor să retrăiască, nici ei, şi nici generaţiile mai tinere, ororile unui război.
Pe aceeaşi temă:
Un veteran închis în lagărul Novokramatorsky: „Niciodată nu i-am îmbrăţişat pe ruşi”