Budu şi Ana, stâncile care amintesc de o iubire sfârşită tragic. Legenda cu vrăjitoare şi strigoi din Ceahlău

De-a lungul anilor, formaţiunile stâncoase din Ceahlău au stârnit imaginaţia localnicilor de la poalele muntelui. Mare parte din aceste formaţiuni poartă nume şi sunt însoţite de legende care spun poveşti tragice.

Ceahlăul este unic în spaţiul românesc prin faptul că este singurul munte cu hram (de Ziua Schimbării la Faţă) şi sărbătoare (Ziua Muntelui), ambele serbate în fiecare an în luna august. Dincolo de acestea, este muntele cu cele mai multe legende şi poveşti care însoţesc aproape fiecare formaţiune din rezervaţia naturală.   

„Legendele şi poveştile de la muntele Ceahlău au fost create de munteanul pe care Alecu Russo îl credita cu acel <genius loci> specific în general comunităţile montane şi culese şi publicate încă din prima jumătate a veacului al XIX-lea, spiritul romantic îndemnând o generaţie de excepţie (cea paşoptistă) să strabată ţara, să cutreiere munţii, să poposească la focuri de stâne sau la nunţi şi şezători ţărăneşti, să asculte, să privească şi să scrie apoi”, spune profesorul doctor în istorie Daniel Dieaconu, cel care a cules într-o antologie nu mai puţin de 49 de legende şi poveşti legate de muntele Ceahlău.

Una din aceste legende se referă la Budu (Butu) şi Ana, o formaţiune stâncoasă impresionantă, care poate fi observată de turiştii care urcă muntele Ceahlău pe traseul ce porneşte din satul Neagra (comuna Taşca) şi urmează Vârful Neagra - Poiana Văratec - Vârful Văratec - Poiana Maicilor - Turnul lui Butu - Ocolaşul Mic, până la Cabana Dochia. 

Budu, tânărul boier de la curtea lui Alexandru cel Bun

Legenda, culeasă pentru prima dată de preotul arheolog Constantin Mătase  (personalitate a culturii nemţene, cel care a înfiinţat Muzeul Arheologie din Piatra Neamţ), spune că Budu era unul din boierii de la curtea domnitorului Alexandru cel Bun.

„Pe vremea lui Alexandru, ce pentru ai săi a fost <cel Bun>, între boierii lui nu era altul care să-l întreacă în voinicie şi frumuseţe pe tânărul muntean de la poalele Ceahlăului, Budu, ce dovedise îndemânare şi la aruncarea buzduganului spre capetele jivinelor sălbatice, dar şi săgeata spre inima celor fărădelege, duşmanii ţării sale”, începe legenda povestită de Daniel Dieaconu. 

Fata domnitorului, Ana s-a îndrăgostit de tânărul boier, iar acesta, la rândul său i-a răspuns cu dragostea sa, iar cei doi şi-au jurat credinţă veşnică, nici moartea să nu-i despartă. 

Nici domnitorul Alexandru cel Bun nu s-a împotrivit spune legenda, acesta dându-şi binecuvântarea părintească şi au început pregătirile de nuntă, numai că o ameninţare la hotarele Moldovei a amânat planurile.

„La hotarele de răsărit s-au aprins focuri. Vesteau primejdia tătarilor, ce pe cai mici şi iuţi, prădau, robeau şi dădeau focului biata ţară a Moldovei”, arată legenda.

Ana şi-a întors iubitul mort cu ajutorul vrăjitoarelor 

Budu a pornit în fruntea călărimii să-i înfrunte pe invadatori, însă, în toiul luptei, o săgeată a unui arcaş i-a străpuns cămaşa de zale, iar Ana a aflat cu durere despre nefericitul sfârşit al logodnicului ei. Disperată, neputând suporta pierderea iubitoului, tânăra a cerut atunci ajutorul duhurilor negre, să-i aducă de dincolo de moarte iubitul.

„Într-o noapte neagră, chemat de farmecele unei vrăjitoare, Budu veni pe un cal alb înaripat, luă pe Ana şi se-ndreptă spre platoul Ceahlăului, unde copilărise. Dar zorii farmă vrăjile şi cântatul întâi al cocoşilor îi găsi pe cei doi deasupra muntelui”, spune legenda.

În acel moment, s-a auzit o bubuitură, iar din înaltul cerului, Budu şi Ana au căzut pe munte, lângă o zonă numită Creasta Cocoşului:

„Soarele îi află pe cei doi tineri în mantie de stâncă, două pietre îngemănate, una mai mare, Budu, şi alta mai mică, alăturea, Domniţa Ana”.

Budu şi Ana FOTO: cetiacomi.ro

Povestea tragică a celor doi tineri a fost perpetuată de localnicii de la poalele masivului vreme de sute de ani, iar legenda a avut şi o continuare legată de Palatul Cnejilor, aflat în comuna Ceahlău. 

„Bătrânii din Răpciuni spuneau că atunci când este lună plină, dacă umbra Turnului lui Budu se pogoară peste Palatul Cnejilor, cel ce-l află vremea printre ruine se transformă şi el în strigoi, precum Budu, cel chemat de dincolo de moarte”, se încheie legenda.