Bandă de tâlhari minori din Piatra Neamț trimisă după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tâlharii minori au dat explicaţii poliţiştilor

Frații Simona și Elvis Bozu au fost trimiși în arest de magistrații Judecătoriei pentru o perioadă cuprinsă între două și trei săptămâni. Un alt treilea membru al bandei, Sirian Fernando Cobzaru, este cercetat în stare de libertate. Banda are la activ patru tâlhării și opt furturi din locuinţe.

Cei trei tineri care au vârste cuprinse între 14 și 16 ani operau în colaborare cu alți copii cu vârste între 8 şi 11 ani și își alegeau ca țintă persoanele vârstnice și vulnerabile în fața rapidității cu care acționau.

Bătrânii din oraș erau atacați atât pe stradă, cât și în propriile locuinţe, în care intrau dacă ușile erau lăsate deschise, după care furau ce găseau la îndemână.

„Modul lor de operare era clasic. Tăbărau asupra victimei, o loveau, iar după ce o doborau o buzunăreau. Luat tot ce găseau, telefoane mobile, bani, portofele. Intrau în scările de bloc și încercau ușile iar din apartamentele deschise furau poșete, genți sau orice era de valoare în hol", a spus inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Cel mai scump pahar cu apă

O altă metodă de acțiune era să ceară un pahar cu apă proprietarilor, având suficient timp să sustragă bunurile pe care le găseau pe hol.

„ Obișnuiau să bată și la ușile oamenilor. Când li se deschidea solicitau un pahar cu apă. Cât omul se ducea la bucătărie, infractorii sustrăgeau tot ce le era la îndemână", a mai precizat inspectorul principal Bădeanu.

Luna trecută, tâlharii au intrat într-un apartament, au furat 800 de lei şi au fugit pe lângă proprietară, o femeie în vârstă, care urca scările. Poliţiştii i-au prins şi au reuşit să recupereze 200 de lei din pagubă.

Pe lângă cele 4 tâlhării și 8 furturi din locuinţe comise în perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012, minorii au la activ și un furt din magazin, două din Spitalul județean şi unul dintr-un autoturism. Profitând de faptul că pacienții dormeau, hoții s-au furișat și au plecat cu două telefoane mobile.

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile