Aventura a doi români în sălbăticia Australiei. Mărturii despre cea mai periculoasă etapă a expediției
0Expediţia efectuată de doi români la Antipozi a trecut cu bine şi peste cea mai cumplită etapă de până acum, acest lucru presupunând traversarea a două deşerturi din centrul Australiei. Au declarat că cei care îi vedeau se opreau, le ofereau apă şi „ne făceau fie nebuni, fie proşti“.
Radu Păltineanu, din Piatra Neamţ şi prietena lui, Irina Repede, din Bucureşti, sunt, de pe 13 octombrie 2021, protagoniştii unei unei expediţii în ţara - continent. În 2020, ajungeau în Zoua Zeeleandă, intenţionând să stea câteva zile în vacanţă. Dar, pe 23 martie, rămâneau „prizonieri“, toate zborurile fiind anulate din cauza pandemiei.
Pentru că nu puteau pleca şi-au propus să străbată cele două mari insule ale ţării, pe jos şi cu bicicleta, cale de aproximativ 3.000 de kilometri. După ce au terminat traversarea, s-au gândit la alta, ţinta fiind Australia. Ca mijloc de locomoţie pentru cei 13.000 de kilometri din itinerariul propus au ales nişte triciclete.
Prin aceast stat, au străbătut până acum peste 5.000 de kilometri, având parte de fel de fel de experienţe, mai mult sau mai puţin plăcute. Luna august 2022, le-a adus în cale cea mai dificilă zonă. În trei săptămâni au parcurs 1.052 de km, reuşind să străbată cele două deşerturi din centrul Australiei: Tanami şi Great Sandy.
„18 zile ne-a luat în total să parcurgem cei 1.052 de kilometri prin inima Australiei, printr-o zonă considerată de mulţi printre ultimele sălbăticii ale Terrei. Tanami track este atât de izolat şi de puţin circulat, încât am numărat in jur de 10 maşini în ambele sensuri care ne-au depăşit zilnic. Majoritatea acestora se opreau şi fie ne făceau nebuni, fie proşti, fie în semn de admiraţie ne ofereau apă“.
Aceste rânduri erau consemnate, pe 29 august, de Radu Păltineanu în jurnalul de pe contul de socializare. A mai spus că a fost cea mai lungă şi cea mai dificilă etapă de până acum, zona prin care au trecut fiind considerată extrem de inospitalieră, fără puncte de realimentare şi fără prea multe urme de civilizaţie.
„Australia poate fi iad şi rai în acelaşi timp“
Pietreanul a detaliat şi de ce a fost cea mai grea parte. La fiecare 10 kilometri pe teren mai solid pe drumul de pământ, veneau alţi 20 de nisip, fiind nevoiţi să împingă cu orele la triciclete. Spune că experienţa a fost una incredibilă, pentru că oricât de greu le era ziua, focul şi seara la cort, sub bolta înstelată, era pură terapie.
De altfel, pe o lungime de de 750 de kilometri de deşert nu a fost nicio localitate, benzinărie sau magazin. Dar, cu ajutorul şoferilor care opreau şi le spuneau că sunt nebuni dacă s-au încumetat la aşa traversare şi a două rezervoare au reuşit să facă faţă lipsei de apă de pe traseu. Acum, Radu şi Irina se îndreaptă spre ţărmul Oceanului Indian.
„Expediţia noastră începe să prindă contur pe hartă. Încă de la bun început ne-am dorit să explorăm cele mai dificile, izolate şi greu accesibile colţuri ale Australiei şi să rămânem cât mai mult în afara arterelor de circulaţie. Australia adâncă poate fi iad şi rai în acelaşi timp, dar este un loc cu totul şi cu totul special“, concluzionează Radu.
Pe 31 iulie 2022, cei doi români au avut parte de altă experienţă unică. Le-a ieşit în cale Uluru, cel mai mare monolit din lume. Imensa stâncă de gresie roşie are o lungime de circa 3 kilometri, o lăţime de doi, un perimetru de 10 kilometri şi domină dunele de nisip ale deşertului de la bază, având o înălţime de 350 de metri.
În timpul expediţiei, după vreo 2.000 de kilometri parcurşi, perioadă în care au avut întâlniri sporadice cu oamenii, au ajuns în oraşul Alice Spings. Aşezarea cu vreo 30.000 de locuitori li s-a părut o metropolă, făcându-i să se întrebe dacă se vor mai adapta vreodată la superficialitatea vieţii de la oraş, după timpul petrecut în „sălbăticie“.
„Sute de kilometri de sălbăticie. Nu tu om, nu tu casă, nu tu trafic. Pe cât de sălbatic, tot pe atât de enigmatic este centrul Australiei. Odată ce ne oprim din pedalat, suntem învăluiţi de o linişte absolută. Acum şi aici! Asta este tot ce contează. Sau cel puţin asta mă face să simt acest loc unde timpul parcă devine complet irelevant“, destăinuie Păltineanu.