Avaria de la telegondola din Piatra Neamţ, cea mai mare din istoria instalaţiei. Care a fost cauza blocării cabinelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

15 persoane, între care un copil de trei luni, au fost blocate luni seară, mai bine de trei ore, în cabinele telegondolei suspendate la zeci de metri înălţime, deasupra oraşului Piatra Neamţ.

Blocarea telegondolei din Piatra Neamţ a surprins luni seară, 28 august, aproape de ora 20, mai multe persoane aflate în cabinele suspendate la zeci de metri deasupra oraşului. 

„Iniţial am estimat că ar fi 20 de persoane, apoi am spus că ar fi 8, pentru ca la final să ne lămurim că sunt 15. Am ţinut tot timpul legătura prin telefon cu persoanele din cabine şi le-am transmis să stea calme, dându-le asigurări că îi vom salva şi vor ajunge în siguranţă la sol“, spunea şeful ISU Neamţ, colonelul Ioan Niţică, cel care a condus operaţiunea de la sol a pompierilor mobilizaţi după apelurile făcute la 112 de persoanele surprinse în 6 cabine. 

Autoscara hidraulică a pompierilor nu era însă suficient de înaltă pentru ca nacela să ajungă la una din cabinele unde se aflau trei persoane – o familie din Bucureşti cu un copil de 3 luni şi un prieten de loc din Piatra Neamţ, aşa că speranţa era în intervenţia salvamontiştilor chemaţi de la 100 de km depărtare, din zona masivului Ceahlău. Aceştia ar fi trebuit să coboare pe cabluri până la cabine, şi să evacueze, unul câte unul, pe cei blocaţi, asigurându-i cu hamuri şi corzi de prindere, într-o intervenţie riscantă la înălţime.

Salvarea a venit însă, după cira trei ore, tot de la operatorii instalaţiei, care au găsit o soluţie tehnică pentru a trage cabinele în staţia de sosire a telegondolei, din zona gării. 

A treia avarie, majoră

Cornel Brohanschi, şef mentenanţă al societăţii Perla Invest, cea care operează instalaţia de telegondolă a precizat că avaria a apărut după ce a cedat un ax care acţionează tot transportorul.  

„Mai întâi le-am spus băieţilor să taie o curea şi să încerce să tragă cabina cu mâna. Aşa s-a procedat pentru cabina de la stâlpul 2, unde era o persoană. Apoi nu a mai mers. Le-am spus să dezumfle cauciucurile, şi tot nu a mers. Atunci le-am spus că singura soluţie este să dea jos cauciucurile şi să mişcăm instalaţia cu mâna. Cu ajutorul motorului auxiliar am tras şi celelalte cabine în staţie, iar oamenii au fost aduşi în siguranţă“, a menţionat Cornel Brohanschi. 

Rând pe rând, persoanele surprinse în cabine au fost aduse în staţie. Unii erau chiar amuzaţi de păţanie, dar majoritatea răsuflau uşuraţi că totul s-a terminat cu bine. 

„Este a treia avarie de 10 ani de când e instalaţia. Prima a fost chiar în anul de punere în funcţiune când un indicator dădea informaţia eronată că n-ar fi avut ulei în rezervor şi instalaţia s-a blocat automat. În urmă cu două luni, a mai fost o avarie, tot la sistemul ăsta, dar la partea de sus, când din cele trei curele, una a cedat şi a întrerupt tot transportul. Atunci a fost mai uşor, am rezolvat cam în 20 de minute. A fost altceva decât acum“, a mai menţionat şeful de mentenanţă. 

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE