Angajări pe pile la Apele Române. Cum au ajuns directori doi „băieţi deştepţi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Nechita a fost directorul Gospodăririi Apelor Neamţ FOTO MesagerulNeamţ.ro

Doi foşti directori de la structuri ale Administraţiei Apele Române sunt judecaţi pentru modul cum au ajuns în funcţii de conducere, DNA susţinând că aceştia au încasat salarii necuvenite

Procesul a doi foşti directori de la sucursalele Administraţiei Naţionale Apele Române a început la Tribunalul Bacău, recent instanţa punând punct procedurii de Cameră Preliminară. Este vorba despre Marius Mihai Nechita, fost consilier judeţean şi şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, şi Marius Andrei Râznic, de la Sistemul Hidrotehnic Independent Paşcani. Ei au fost inculpaţi de către procurorii DNA pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

Acuzaţi au mai fost Răzvan Găină şi Ioan Tănasă, directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Siret, respectiv fostul şef al Serviciului Resurse Umane. 

„În cursul anului 2020, Găină Răzvan Grigore, directorul ABA Siret, cu încălcarea dispoziţiilor legislaţiei primare, ar fi dispus şi semnat mai multe documente (decizii, act adiţional la contractul individual de muncă etc.) prin care inculpaţii Rîznic Marius Andrei şi Nechita Marius Mihai ar fi fost numiţi provizoriu la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent Paşcani, respectiv a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, în condiţiile în care aceştia nu ar fi îndeplinit cerinţele de vechime şi experienţa necesare pentru ocuparea acelor funcţii“, se arăta într-un comunicat DNA.

Fostul director Răzvan Găină a încheiat un acord cu procurorii 

O parte din documente ar fi fost semnate şi de Ion Tănasă Ioan. Pentru a putea ajunge în funcţiile de conducere, anterior numirilor Marius Râznic a ocupat funcţia de administrator public la Primăria Ciorteşti, judeţul Iaşi, iar Marius Nechita a fost consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. 

„Ulterior, ar fi fost detaşaţi la Administraţia Bazinală de Apă Siret şi mai departe ar fi fost numiţi, în maniera de mai sus, pe cele două funcţii de conducere, pe care le-ar fi ocupat în perioadele aprilie 2020 - august 2021 (Râznic Marius Andrei), respectiv martie 2020 - februarie 2021 (Nechita Marius Mihai). Prin aceste demersuri, a fost produs un prejudiciu ABA Siret în valoare de 231.864 lei, reprezentând salariile brute achitate către cei doi angajaţi“, mai arată DNA. 

În privinţa fostului director Găină, acesta a încheiat cu procurorii un acord de recunoaştere a vinovăţiei. pentru că a admis comiterea faptei, i-a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani, 7 luni şi 10 zile închisoare, cu suspendarea executării şi interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Şofer din Neamţ, prins cu alcoolemie dublă faţă de cea la care se instalează coma

Bilanţ sumbru după doi ani de pandemie, la Neamţ. Medici care au pierdut lupta cu temutul virus

Mai multe pentru tine:
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online