Zbor spre mare, din 2017. Blue Air va opera curse pe ruta Oradea - Constanţa şi retur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (APTOR), cu sprijinul Primăriei Oradea, anunţă noi zboruri pe aeroportul din Oradea, începând cu luna aprilie a anului 2017.

Din 27 aprilie 2017, Oradea va beneficia de un zbor direct Oradea-Constanţa şi retur, cu o frecvenţă de 1 zbor/săptămână, operat de compania Blue Air. Noua conexiune este extrem de importantă pentru dezvoltarea turismului, existând un potenţial de trafic în ambele direcţii, atât în perioada sezonului estival cât şi în perioada de extrasezon, Oradea putând deveni o destinaţie de city break, beneficiind de resursele apei termale, istoria oraşului şi de o agendă de evenimente atractivă.

Introducerea de noi zboruri interne face parte din strategia de atragere a turiştilor în Oradea - Băile Felix pe care Asociaţia o are în implementare.  Deschiderea acestei noi rute este o premieră, în ultimii 25 de ani singurul zbor direct intern fiind cel către Bucureşti.

„Pregătirea acestui proiect a început cu un an în urmă, când, alături de Asociaţia Litoral Delta-Dunării, am iniţiat discuţii concrete, pentru deschiderea de noi zboruri interne care să susţină dezvoltarea turistică, cu Tarom şi Blue Air. Apreciem şi ne bucurăm de cooperarea şi deschiderea conducerii Asociaţiei Litoral Delta-Dunării în acest proiect, şi ne bucurăm că începând din aprilie 2017, drumul spre litoralul românesc va fi mult mai scurt pentru cei din regiune, inclusiv Ungaria, la fel cum Oradea şi Băile Felix nu vor mai fi la 14 ore distanţă pentru cei care îşi doresc să ne viziteze. Fără colaborarea, sprijinul şi efortul comun, acest proiect nu s-ar fi putut realiza. De asemenea mulţumim companiei Blue Air pentru profesionalismul şi deschiderea de care au dat dovadă. Suntem convinşi că vom putea colabora şi pentru dezvoltarea unui flux turistic pe zborul de Oradea-Torino pe care-l vor opera în curând de pe Aeroportul din Oradea", a declarat Mihai Jurca, directorul APTOR.

În perioada următoare, APTOR va începe discuţii cu agenţii de turism şi chiar hoteluri pentru a pregăti pachete turistice care să ţintească populaţia acoperită de Aeroportul Constanţa. Foarte importantă va fi şi activitatea de promovare, pe care APTOR o va definitiva alături de Asociaţia Litoral Delta-Dunării în vederea atragerii cât mai multor persoane către aceste două destinaţii.

Acest proiect este a doua iniţiativă cu succes, după charterele cu Tel Aviv, pe care Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune o duce cu succes la bun sfârşit, în vederea dezvoltării turismului local. În condiţiile în care turiştii românii sunt cei mai numeroşi, deschiderea unui zbor care să conecteze două colţuri ale ţării cu două dintre cele mai importante oferte turistice la nivel naţional, litoral şi termal, este un pas important pentru creşterea numărului de turişti şi dezvoltarea turismului la nivel naţional. Într-un context în care zborurile de tip low-cost sau charter sunt cele mai uzitate modalităţi de transport pentru turişti, deschiderea de noi destinaţii care să fie operate de pe aeroportul din Oradea est singura şansă pentru crearea unor volume importante de turişti. 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?