VIDEO Protest faţă de malpraxis: „Iertând şi închizând ochii nu vom face decât să încurajăm malpraxisul“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de orădeni au ieşit în stradă şi au protestat, în faţa Palatului de Justiţie, faţă de malpraxis. Evenimentul a fost organizat de către Delia Scorţe, mama Patriciei Atkaa, a cărei fetiţă a murit în urmă cu şapte ani, la spital, după ce a mâncat o prăjitură infestată cu Salmonella.

Printre cei care s-au alăturat protestului s-au numărat rude ale unor pacienţi decedaţi sau care au rămas cu sechele grave în urma unor erori medicale, dorind în acest fel să tragă un semnal de alarmă şi să le transmită autorităţilor că este necesară sancţionarea greşelilor din sistemul sanitar. De la protest nu a lipsit nici Dorel Gruie, soţul Marcelei Gruie, tânăra de 28 de ani care a murit în timpul unei operaţii de cezariană în Spitalul din Beiuş, el fiind însoţit de cei doi copii.

Protestul a fost organizat după ce, luna trecută, judecătoarea Crenguţa Crăciun a achitat-o pe doctoriţa Georgeta Călinescu, medicul trimis în judecată pentru ucidere din culpă în dosarul morţii Patriciei. Familia fetei i-au acuzat pe medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase că nu au luat măsurile necesare în acest caz şi că au întârziat nepermis de mult transferul copilului la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal. La şapte ani de la moartea Patriciei, familia a decis să organizeze un protest în faţa Tribunalului Bihor.

Declaraţie Razvan Doseanu

„La şapte ani de la plecarea Patriciei, ca o reacţie faţă de toate cazurile de malpraxis, organizăm acest protest. Nu e vorba doar despre cazul nostru. Este vorba despre toţi cei care nu au avut poate timp sau puterea de a reacţiona. Este un protest tacit, vorbesc doar mesajele de pe pancarde”, a menţionat Delia Scorţe.

Cei prezenţi au purtat pancarte cu diferite mesaje, cum ar fi:„Malpraxisul=crimă”, „Mai credem în justiţie! Încă!” sau „Operaţia a reuşit, pacientul a murit”.

„Trebuie să se ştie că lumea nu mai tolerează malpraxisul. Este timpul ca astfel de cazuri să fie investigate aşa cum trebuie. Comisiile care le anchetează, Colegiile Medicilor, să recunoască faptul că există malpraxis. Domnii procurori şi domnii judecători trebuie să le sancţioneze corespunzător. Iertând şi închizând ochii nu vom face decât să încurajăm malpraxisul”, a declarat Delia Scorţe.

Prezent la protest a fost şi avocatul Răzvan Doseanu, apărătorul familiei Scorţe. În opinia acestuia, soluţia dată de Judecătoria Oradea, în cazul Patriciei este: “ una nedreaptă şi netemeinică. Ne vom face apărarea în sala de judecată, am declarat apel”, a precizat avocatul.

Protestului s-a alăturat şi Dorel Gruie, soţul Marcelei Gruie, o tânără în vârstă de 28 de ani care a murit pe masa de operaţie, în 2006, la Spitalul din Beiuş, în timpul unei operaţii de cezariană. Alături de el au fost şi cei doi copii. Cazul Gruie este primul din Bihor în care doi medici au ajuns în faţa instanţei şi au fost şi condamnaţi pentru malpraxis.

“Am decis să venim pentru că eu ştiu ce înseamnă să te lupţi cu sistemul. Este o luptă foarte grea, simţi că te lupţi cu morile de vânt. În cazul nostru, cei doi medici au fost condamnaţi cu suspendare. Nu sunt mulţumit de pedeapsă. Au greşit şi au primit o pedeapsă mult prea uşoară. Profesează în continuare. Domnul Topală a fost chiar avansat, acum este şef de secţie”, a declarat Dorel Gruie. În privinţa daunelor stabilite de instanţă, acesta a precizat că familia sa a intrat în cele din urmă în posesia sumelor de bani, la multă vreme însă  de la decizia instanţei.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani