VIDEO O avocată din Oradea este cercetată de DNA pentru încercare de determinare mincinoasă după ce a fredonat „Roata morii se-nvârteşte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul teritorial Oradea au început urmărirea penală faţă de avocata Simona Neaga, avocat în cadrul Baroului Bihor, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de încercare de determinare a mărturiei mincinoase.

Din Rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 9 ianuarie 2014, avocata Simona Neaga i-a adresat expresii şi cuvinte ameninţătoare unei persoane, cu ocazia audierii respectivei persoane ca martor, pentru a o determina, prin constrângere morală, să dea declaraţii care să nu-l învinovăţească pe inculpatul Ioan Călin Porţan, avocat în cadrul Baroului Bihor.

Avocatul Porţan are calitatea de inculpat în dosarul instrumentat de Serviciul teritorial Oradea, fiind cercetat pentru trafic de influenţă şi spălare a banilor.

Avocata Neaga Simona a participat, la data de 9 ianuarie 2014, la audierea matorului, substituindu-l pe apărătorul ales al inculpatului Ioan Călin Porţan.
“ Învinuitei Neaga Simona i s-au prezentat acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.  Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.” Se arată în comunicatul de presă emis de către DNA.

Un grup de avocaţi orădeni intenţionează să ceară Baroului Bihor şi Uniunii Naţionale a Barourilor să ia poziţie faţă de învinuirea sub care a fost pusă colega lor.

La sediul DNA, alături de Simona Neaga au fost prezenţi în semn de solidaritate 7 avocaţi, Silvia Tudor, Mircea Ursuţa, Lucian Negruţiu, Mircea Tiba, Ramona Matica, Andrei Tărău, şi Răzvan Doseanu.

„Vina colegei noastre a constat în faptul că, în timp ce stătea pe holul DNA, în apropierea martorului, a fredonat “Roata morii se-nvârteşte, ţac, ţac, ţac”. Aceasta ar fi infracţiunea prin care a încercat să determine la mărturie mincinoasă o persoană”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu.

Acesta a mai susţinut că reprezentanţii DNA nu au explicat modul în care melodia fredonată de colega lor ar fi putut să determine mărturia mincinoasă.

 „Mai mult, din lecturarea declaraţiei date de martor reiese că acesta nici măcar nu a afirmat că ar fi fost speriată, ci că s-a simţit un pic tensionată”, a mai precizat Doseanu.

Avocatul este de părere că acuzaţia adusă Simonei Neaga reprezintă un „atac la libera exprimare, al treilea în care sunt implicaţi avocaţi.

„Am dorit să vă prezentăm să vă prezentăm câteva situaţii iar dumneavoastră să trageţi concluzii dacă e normal sau nu. Şi cred că vă interesează în mod direct şi pe dumneavoastră pentru că ţine de libertatea de exprimare a persoanei în esenţă. DNA să-şi facă treaba, dacă cineva a greşit, atunci să răspundă, dar lucrurile să se desăfăşoare în limitele legii, şi fără a se pune o anumită presiune asupra avocaţilor şi a ne crea o temere în a vorbi, a pleda, şi a ne apăra clienţii”, a arătat avocatul.

Doseanu a i spus că  vor solicita poziţia Uniunii Naţională a Barourilor, în aceste cazuri. „Eu nu cred că este normal ca exprimându-ţi o opinie, nefavorabilă, exprimând o judecată de valoare, să ţi se facă un dosar penal”, a declarat avocatul.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!