Un bihorean şi-a instalat o turbină eoliană în curtea casei de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turbina instalată de Alexandru Pop are nouă metri

Un bihorean din comuna Gepiu a găsit soluția de a economisi la factura de energie electrică. Pentru că și-a construit o casă de vacanță și avea nevoie de o sursă de curent electric, a decis să nu plătească 50.000 de lei pentru branșarea la Electrica și a montat în curtea casei o turbină eoliană, cu numai 35.000 de lei.

Deși a stat în Oradea, ani la rând, Alexandru Pop, de 39 de ani, s-a mutat în urmă cu mai bine de zece ani la țară, în localitatea Gepiu, pentru că nu a mai suportat viața la oraș. După ce s-a învățat cu viața de la sat, fostul orădean a decis să-și ridice o casă de vacanță, în care să-și petreacă timpul liber, alături de familie și prieteni.

„Am ales să-mi fac o casă de vacanță, mică, dar confortabilă, cu doar două încăperi, unde să ne putem relaxa", spune Alexandru Pop. Și pentru că nu putea să construiască cabana fără să aibă curent electric, a rămas șocat când a primit răspunsul celor de la compania Electrica. Cum terenul pe care și-a construit casa de vacanță era la aproximativ un kilometru de sat, toate legăturile la rețeaua de electricitate se ridicau la mai bine de 50.000 de lei.

„Sunt foarte departe de reţeaua de înaltă tensiune. Ca să mă branşez la Electrica, aveam nevoie de un transformator în apropiere, care mă costa 50.000 de lei. În plus, cu alte cheltuieli pentru aducerea releţelei, ajungeam la aproape un miliard de lei vechi", explică bărbatul din Gepiu.

Soluția salvatoare

Așa că Alexandru Pop a decis să apeleze la energia „verde". După ce a căutat alternative, pe Internet, a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este o turbină eoliană, care l-a costat 35.000 de lei și a fost instalată în primăvara anului trecut. Instalația este formată dintr- un stâlp şi o turbină cu capacitate de 3 kilowaţi, un adaptor şi acumulatorii care stochează energia produsă de vânt.

„Un an de zile am monitorizat viteza vântului și am realizat că la doi kilometri pe oră turbina va fi funcțională și produce cât e necesar. Am numai becuri economice, radio, televizor, hidrofor şi o pompă de apă. Chiar dacă nu bate vântul, eu am o rezervă care ţine până la 9 zile", explică acesta.

Pentru case izolate

Specialiștii recomandă o astfel de soluție pentru consumatorii izolați cum sunt gospodăriile aflate la distanță de rețele electrice.

„O astfel de instalație poate face față unui consum mediu dintr-o gospodărie. Cu becuri economice și electrocasnice cu consum mic, poate duce un televizor, mașină de spălat și frigider, cât timp bate vântul. În momentul în care nu există curenți de aer, bateria din turbină care înmagazinează curent, poate face față aproximativ 3-4 zile", explică Marcel Mocuța, inginer în cadrul Companiei Eoliene, o firmă care se ocupă de energia eoliană.

Cu toate acestea, o astfel de moară de vânt nu poate fi instalată oriunde, spune inginerul. „Înainte de instalarea unei turbine este absolut necesar un studiu de caz, pentru a determina viteza vântului. Nu este necesar ca vântul să bată tot timpul, dar să existe curenți de aer care chiar izolați să producă energia necesară pentru încărcarea bateriei", atrage atenția inginerul.

Soluția folosită de către Alexandru Pop pentru a evita costurile mari de branșare la Electrica pare una viabilă pentru casele aflate la distanță mare de rețeaua electrică. Cu toate acestea, 35.000 de lei poate părea un preț cam piperat pentru oamenii de rând.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG