Tőkés László se judecă la Înalta Curte ca să-şi ia înapoi „Steaua României“: „Penalul Adrian Năstase e încă decorat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Europarlamentarul Tőkés László se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru anularea decretului semnat pe 4 martie 2016 de preşedintele Klaus Iohannis, prin care şeful statului i-a retras Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler.

„Eu am fost sancţionat pentru o declaraţie”, a declarat Tőkés într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea în prezenţa avocaţilor săi, Kincses Előd şi Menyhart Gabriella, în care a prezentat situaţia procesului pe care l-a pierdut deja la Curtea de Apel Bucureşti, iar în prezent se află în dezbaterea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

„Legea spune că o asemenea distincţie se poate retrage dacă cel care o primeşte este condamnat penal sau are un comportament reprobabil. Deci nu pentru o declaraţie politică. Nu există nicio bază legală pentru ce s-a întâmplat”, a declarat europarlamentarul, aducând ca argument în favoarea sa o listă cu 17 purtători ai distincţiilor realizată de Florian Răzvan Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara, care s-au dovedit  nedemni de la deţine fiind condamnaţi prin hotărâri penale definitive.

Pe lista respectivă sunt enumeraţi Adrian Năstase, Irina Petru Jianu, Miron Mitrea, Şerban Brădişteanu, Rodica Stănoiu, Dumitru Zamfir, Ion Stan, Constantin Boşcodeală, Vasile Astărăstoae, Eugen Bădălău, Remus Truică, Sergiu Medar, Corneliu Dobriţoiu, Corneliu Duţă. Gheorghe Bucur, Mihai Necolaiciuc, Dorinel Mihai Mucea, toţi condamnaţi penal, majoritatea pentru fapte de corupţie.

„Această listă a fost înaintată Preşedintelui României, care nu a retras până azi distincţiile dar nici nu a comunicat motivul”, a mai spus Tőkés, care aşteaptă verdictul Înaltei Curţi în acest caz.

Lista Penalilor Decorati by LauraGal on Scribd

Declaraţie cu scandal

Tőkés László a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler în decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, decizia de a retrage distincţia fiind luată în 2013, de Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional "Steaua României",  după declaraţia făcută de europarlamentar la lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, în data de 27 iulie 2013, când i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască "un sistem de cooperare naţională", astfel încât să ofere "protectorat" Transilvaniei, "aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud".

Ulterior, pe 4 martie 2016, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind retragerea decoraţiei, decizie pe care Tőkés László

Acesta din urmă a atacat decizia în instanţă, însă cererea sa a fost respinsă ca neîntemeiată de Curtea de Apel Bucureşti.

Discriminare la CEDO

Pe de altă parte, avocaţii europarlamentarului s-au plâns, luni, că plângerile legate de probleme interetnice româno-maghiare înaintate Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg sunt respinse fără măcar să fie analizate. „Un motiv ar putea fi faptul că judecătorii sunt îngropaţi în dosare iar plângerile, în multe situaţii, sunt triatede un referent român”, a declarat avocata Menyhárt Gabriella.

La solicitarea lui Tőkés, avocata a sesizat CEDO legat de dosarul privind evenimentele din martie 1990, pe care Parchetul Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să-l redeschidă iar instanţele au menţinut soluţia.

"Într-o scrisoare separată, eu am solicitat în limba engleză persoanei care înregistrează dosarele să aibă grijă de acest dosar, având în vedere că, din practica noastră juridică, colaborând şi cu alţi avocaţi din Transilvania, am constatat o discriminare privind înregistrarea şi filtrarea cazurilor ce tind spre rezolvarea conflictelor româno-maghiare din Transilvania sau din afara ţării. Am solicitat persoanei să acorde atenţie deosebită acestui caz, foarte sensibil, pentru a evita orice fel de nedreptate în ce priveşte filtrarea şi înregistrarea dosarului", a spus avocata.

"Ion Iliescu a regizat"

Menyhárt a subliniat că există o contradicţie între opinia istorică română şi opinia istorică maghiară, în ce priveşte prezentarea evenimentelor. "Avem dovezi că Ion Iliescu şi tovarăşii săi au regizat şi organizat acele evenimente de la Târgu Mureş", a spus avocata.

La rândul său, avocatul Kincses Előd a vorbit despre procesul pornit împotriva sancţiunilor încasate de Tőkés pentru arborarea steagurilor secuiesc şi cel al regiunii Partium  la balconul cabinetului de europarlamentar din Oradea. 

"Pierzând aici, la instanţele din Oradea, procesele legate de arborarea steagului secuiesc şi al Partium, am sesizat CEDO. S-a înregistrat, dar viteza de acolo lasă de dorit. Judecătorii sunt absolut supraîncărcaţi şi de aceea se leagă de orice ca să respingă imediat după înregistrare, fără nicio motivare, memoriile depuse. Fiindcă pur şi simplu este imposibil să facă faţă puzderiei de procese care ar trebui să figureze pe rolul lor dacă ar putea aprofunda cum trebuie sesizările primite", a spus  Kincses.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare