Timp de o lună primăria nu aplică amenzi orădenilor care nu au acte de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evidenţa populaţiei

În luna martie, în Oradea se desfăşoară campania "Luna identităţii", care a scopul de a motiva orădenii şi locuitorii din comunele arondate oraşului să intre în legalitate dacă le-au expirat actele de identitate, sau nu şi-au făcut acte până în prezent. Ei se pot prezenta la Biroul de Evidenţă a Persoanelor şi nu vor primi amendă.

Campania "Luna identităţii" se desfăşoară în Oradea în perioada 1 martie-31 martie. Campania se adresează orădenilor şi locuitorilor din cele 14 comune arondate oraşului cărora le-a expirat buletinul sau nu şi-au făcut buletin până în prezent. "În această perioadă, pentru cetăţenii cu acte de identitate expirate sau care au omis să solicite acte de identitate ca urmare a unor modificări intervenite în statutul lor civil, nu vor fi aplicate sancţiuni contravenţionale băneşti, ci doar avertismente", se arată într-un comunicat al primăriei.

Peste 10.000 de bihoreni fără acte

La ora actuală există 12.000 de bihoreni cu acte expirate. Dintre aceştia mulţi sunt stabiliţi în străinătate, au obţinut cetăţenie străină şi nu au anunţat autorităţile naţionale despre aceste schimbări de statut.
Campania a fost iniţiată şi pentru că demersurile încercate de municipalitate până în prezent au eşuat. În plus, reprezentanţii primăriei consideră că numărul mare al celor care trăiesc fără acte se datorează şi temerii pe care orădenii o au când vine vorba de amenzi, mai ales că sancţiunea bănească poate ajunge până la 200 de lei.
În luna martie Biroul de Evidenţă a Populaţiei va avea program prelungit şi va fi deschis în timpul săptămânii între orele 8.00-18.00, dar şi sâmbăta între orele 8.00-13.00

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate