Senatorul Cristian Bodea: "Ponta a fost aşa de ocupat cu creşterea economică pe care nu o simte nimeni încât şi-a băgat picioarele în ele de fonduri europene"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul liberal Cristian Bodeacere demisia ministrului Fondurilor Europene pe care-l acuză că nu a ştiut să pregătească proiectul Acordului de parteneriat cu Comisia Europeană, documentul în baza căruia România poate primi de la UE 38,9 miliarde euro în perioada 2014-2020.

Cristian Bodea a atacat, din nou, guvernul, fiind nemulţumit de modul în care ministrul Eugen Teodorovici a gestionat absorbţia fondurilor europene.

“Incompetenţa guvernului Ponta ne face să nu avem acces la fondurile europene până în 2016. Îl întreb pe Victor Ponta unde sunt banii pentru 2014-2020? De ce guvernul nu asigură accesibilitate la aceşti bani?”, a afirmat senatorul Cristian Bodea.

El a mai declarat că Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene trebuie să plătească pentru că nu şi-a făcut datoria.

“Îi cer lui Victor Ponta să se gândească cine trebuie să plece. Ori el, ori Teodorovici. Dacă PSD nu are soluţii pentru a urgenta accesul la fonduri, îl sfătuiesc pe Ponta să cedeze ministerul liberalilor. Sunt dispus să mă duc să-l ajut pe Teodorovici. Trebuie să-şi dea demisia. Unde i-a fost capul lui Ponta când l-a lăsat pe Teodorovici să meargă atât de prost?”, a mai afirmat Cristi Bodea.

Potrivit senatorului liberal, PDS şi-a dovedit incompetenţa, în timp ce PNL i-a schimbat pe miniştrii care nu şi-au făcut treaba.

“Ar trebui să-şi schimbe şi PSD garnitura. Nu se poate să mergem mai departe cu oameni care nu fac performanţă. Grecia a absorbit anul trecut, 4.6 miliarde de euro. Noi de ce nu ne putem face drumurile cu bani europeni? Aştept ca Ponta să răspundă în faţa naţiunii pentru această bătaie de joc. Ponta a fost atât de preocupat să introducă noi taxe, încât şi-a băgat picioarele în fondurile europene”, a declarat Bodea.

Senatorul liberal a mai afirmat că prin taxele pe care primul ministru le-a promovat nu-i ajută deloc pe cetăţeni, ba din contră, sugrumăm economia

"Politica socialistă promovată de PSD şi de sateliţii săi este politica furatului căciulii. Din păcate, politica asta a făcut-o Victor Ponta tot anul trecut, în complicitate cu fostul ministru de Finanţe, care a introdus taxe peste taxe numai ca să poată spune Ponta că a dat bani.  Victor Ponta a fost aşa de ocupat cu acea creştere economică pe care nu o simte nimeni încât şi-a băgat picioarele în ele de fonduri europene",

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă