Şcoala altfel a ajuns şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au fost atenti la explicatii

„Şcoala Vieţii” şi-a redeschis porţile la sediile tuturor subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”. Mii de elevi află , în aceste zile, ce presupune meseria de pompier, cum să stingă un incendiu sau ce au de făcut dacă se confruntă cu o situaţie de urgenţă.

Lumea pompierilor militari şi a informaţiilor menite să îi protejeze pe parcursul întregii vieţi sunt explorate în aceste zile de către elevii din tot judeţul în cadrul programului “Şcoala altfel”. Cu acest prilej, copiii au participat la trei ateliere organizate tematic şi în funcţie de categoria de vârstă a participanţilor.

A fost amenajat un atelier de informare preventivă, în cadrul căruia preşcolarilor şi elevilor li  s-au prezentat tipurile de riscuri existente la nivelul judeţului Bihor, modalităţile în care pot contribui la evitarea declanşării anumitor tipuri de riscuri generatoare de situaţii de urgenţă şi modul în care se pot proteja în cazul producerii unui incendiu, unei inundaţii sau al unui cutremur, activitate realizată prin prezentări video, expuneri şi  dezbateri.

Mai multe pentru tine:
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”