Şapte liceeni şi doi profesori din Ankara construiesc locuinţe la Beiuş
0Grupul de la Bilkent Univesity din Turcia reprezintă prima echipă de voluntari străini sosită în acest an, pe şantierul asociaţiei Habitat pentru Umanitate Beiuş. În drumul lor spre România, elevii au avut bucuria să-l întâlnească pe Gheorghe Hagi, cu care au călătorit în acelaşi avion. De munca voluntarilor vor beneficia trei familii din Bihor.
Este al cincilea an de când voluntarii şcolii din Ankara vin în Bihor, pentru a ajuta familiile nevoiaşe din Beiuş să obţină o locuinţă decentă. „În acest an ei au lucrat la fundaţia Casei de Paşti, pregătind fierul care se foloseşte în fundaţie şi au ajutat la construirea locuinţei familiei Bogdan. Au bătut cuie, au ridicat pereţii, au montat termoizolaţia, au pus elementele de acoperiş şi au acoperit cu ţiglă casa familiei Bogdan", a spus Emil Popa, responsabil comunicare la Habitat pentru Umanitate Beiuş.
Casa de Paşti 2011
În acest an beneficiarii Casei de Paşti vor fi Lăcrimioara Raţ, care a crescut într-un centru de plasament, familia Mance Ionuţ şi Andreea (ambii soţi sunt surdo-muţi, nu şi copiii Andrei şi Rosalinda) şi Maioş Catiţa, o femeie în vârstă abandonată de familie şi care a ajuns să locuiască ani buni într-o baracă abandonată. Ei vor trăi sub acelaşi acoperiş, al unei locuinţe de tip triplex (un apartament şi două garsoniere). Fiecare locuinţă are magazie de lemne şi sunt în aşa fel gândite încât fiecare beneficiar are posibilitatea să-şi amenajeze un spaţiu de locuit la mansardă.
Poveşti de viaţă
Lăcrimioara Raţiu s-a născut în urmă cu 27 de ani la Arad. „Are un nume predestinat, pentru că toată viaţa a fost o suferinţă pentru ea", spune Emil Popa. Lăcrimioara a fost abandonată de părinţi şi a crescut prin orfelinatele din vestul ţării, la Ineu, Siria şi Tinca, unde a rămas până la majorat. După ce a ieşit din instituţiile statului s-a trezit singură şi fără adăpost, fiind nevoită să doarmă pe bănci prin parcuri. Totul până când asociaţia Bunul Samaritean din Beiuş a inclus-o într-unul din proiectele sale, „Arca lui Noe", proiect care se ocupă de integrarea în societate a tinerilor crescuţi în orfelinate sau centre de plasament. „Bunul Samaritean i-a găsit un adăpost temporar într-o garsonieră şi a ajutat-o să-şi găsească şi un loc de muncă, unde a lucrat mai mulţi ani, până când fabrica s-a închis", povesteşte Emil Popa.
Catiţa Maioş
Catiţa a avut casă, dar a pierdut-o pentru că a avut încredere în cine nu trebuia. Fiind la pensie a luat o fată în chirie, mai mult ca să-i ţină de urât. După o vreme, după ce i-a câştigat încrederea, aceasta a rugat-o să fie girant pentru ea, ca să-şi poată cumpăra o maşină. Însă după ce a obţinut semnătura Catiţei aceasta n-a mai plătit suma împrumutată de la bancă şi aşa Catiţa s-a trezit în drum şi apoi a ajuns să locuiască ani buni în fosta „Casa Albă" din Beiuş, o baracă friguroasă şi plină de rozătoare şi insecte. „A fost foarte greu să locuiesc aici. Erau gândaci care umblau peste tot, şobolani care se urcau şi pe masă, gălăgie de la vecini pentru că pereţii erau dintr-un placaj subţire. A fost foarte greu aici. Nimeni nu-şi poate imagina, dacă n-a stat măcar o noapte. Iar eu am stat 5 ani" spune Catiţa.