REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Vezi lista primarilor din judeţul Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Harta Bihorului

Din cei 101 primari ai Bihorului, cei mai mulţi, 36, aparţin  Partidului Naţional Libereal, 14 dintre aceştia fiind aleşi sub sigla USL. Pe locul doi se află UDMR cu 24 de primari, urmată fiind de PDL  cu 23 de primari, PSD-15, PC-2 şi PPDD un primar.

Ilie Bolojan (PNL) a câştigat pentru a doua oară Primăria Oradea, Adrian Domocoş (PNL) a obţinut şi el pentru a doua oară Victoria la Beiuş, Zeno Ţipţer (PNL) rămâne primar în Aleşd, Iulian Balaj (PNL) a câştigat Primăria Ştei condusă până acum de PDL, Torok Laszlo (UDMR) a fost reales primar în Salonta, Pocsay Zoltan (UDMR) a reuşit să ia fotoliul de primar din Marghita ocupat până acum de democrat-liberalul Dorel Talpoş, Beres Csaba (UDMR) va conduce în următorii patru ani oraşul Săcueni, în timp ce Nyako Jozsef (UDMR) a câştigat primăria Valea lui Mihai.

Două mandate ale primarilor de la oraş le-a revenit portocaliilor, Este vorba despre primăria Vaşcău care a fost câştigată de Florin Porge şi Nucet unde edil este  Costel Sîrghie. 

În ceea ce priveşte comunele, 32 dintre acestea vor fi conduse de primari ai PNL:

Abram - Gabriel Nuţaş,

Aştileu -Ionuţ Vasile Lazăr,

Auşeu - Mitică Florentin Lazăr,

Avram Iancu - Liviu Matica,

 Batăr - Ioan Mughiuruş,

Bulz - Augustin Sărăcuţ,

Boianu Mare - Sorin Groza,

Bratca - Adrian Mateaş,

 Brusturi - Ioan Petruţ,

 Budureasa - Radu Olea,

 Căbeşti -Silviu Toda,

Câmpani - Raul Bocşe,

Cociuba Mare - Mihai Florin Sferle,

Copăcel - Liviu Gurău,

 Derna - Victor Filip,

Girişu de Criş - Ioan Paşca,

Hidişelu de Sus - Adrian Petroi,

Lazuri de Beiuş - Nicu Hanza,

Măgeşti - Marin Merţ,

 Nojorid - Mircea Crainic,

 Oşorhei - Ioan Pop,

 Pomezeu - Ioan Şora,

Răbăgani - Alecsandru Dărăban,

Roşia - Florin Bonca,

Suplacu de Barcău - Nicolae Tivadar,

 Şuncuiuş - Doru Gabor,

Tileagd - Adrian Codrean,

Tinca - Teodor Coste,

Toboliu - Pavel Maier,

Tulca - Ioan Bulzan,

Vadu Crişului - Dorel Cosma,

 Vîrciorog - Vasile Cociuba.

 Cele 20 de comune care au primari ai UDMR sunt:

 Abrămuţ - Barcui Barna,

 Biharia - Nagy Gizela,

Borş - Batori Geza,

Buduslău - Vekonyi Mihaly,

Cetariu - Vitalyos Barna,

Cherechiu - Niri Alexandru,

Chişlaz - Tripo Ştefan,

Ciuhoi - Molnar Jozsef,

Curtuişeni - Nagy Istvan,

 Diosig - Attila Mados,

Lugaşu de Jos - Sorban Levente,

Paleu - Somogyi Lajos,

Roşiori - Zoltan Kelemen,

Sălacea - Horvath Bela,

Sălard - Nagy Miklos,

Şimian - Balazsi Iosif,

Tarcea - Bordas Carol,

Tămăşeu - Matyi Miklos,

Tăuteu - Vincze Nandor,

Viişoara - Beke Vasile.

21 de primării au primar din partea PDL:

Balc - Arsenie Maroşan,

Borod - Sorin Sarca,

Bunteşti - Sorin Degău,

Cărpinet - Gheorghe Ienciu,

Cefa - Dumitru Barnău,

Ceica - Florin Corb,

Ciumeghiu - Gheorghe Huple,

Curăţele - Teodor Mocioran,

 Dobreşti - Nicolae Neag,

Drăgeşti - Sabina Fărcuţa,

 Husasău de Tinca - Mihai Faur,

Lunca - Ioan Popa,

Mădăras - Dan Tiurbe,

Olcea - Flore Bocşe,

Rieni - Ioan Bota,

Săcădat - Aurel Popa,

Sânmartin - Lucian Popuş,

Sântandrei - Ioan Mărcuş,

Şinteu -Augustin Albert,

 Şoimi - Ioan Vaida

 Tărcaia - Aurel Ille.

PSD are 15 primari:

 Căpâlna - Gheorghe Vid,

Criştioru de Jos - Ştefan Tulvan,

Drăgăneşti -Gheorghe Bogdan,

Finiş - Ioan Man,

Gepiu - Ioan Purge,

Holod - Ioan Horga,

Ineu - Dumitru Togor,

 Pocola - Ioan Maşcaş,

 Remetea - Călin Ştefănică,

Sâmbăta - Mircea Carţiş,

Sânnicolau Român - Alexandru Maghear,

Sîrbi - Gavril Herman,

Spinuş - Gheorghe Creţ,

Ţeţchea - Bujor Chirilă

 Uileacu de Beiuş - Mihaela Sabău

Partidul  Conservator a câştigat primăriile

Lăzăreni - Cristian Paul

 Pietroasa - Cornel Pîlea,

Şi PPDD a reuşit să obţină o primărie. Este vorba despre

Popeşti - Dorin Curtean.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare