Reţea de distribuire ilegală a alcoolului, destructurată de poliţiştii bihoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţii în autoturismele suspecţilor

Trei bihoreni au fost prinşi în flagrant cu mii de litri de alcool etilic ilegal, pe care îl distribuiau, fără să plătească taxe, unor persoane, baruri şi rstaurante din întregul judeţ. Aceştia au fost reţinuţi şi li s-a interzis să părăsească localitatea de domiciliu.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor au desfăşurat o acţiune complexă pentru destructurarea unei reţele de distribuire ilegală a alcoolului etilic. În urma cercetărilor, poliţiştii bihoreni au început urmărirea penală faţă de doi orădeni, în vârstă de 39 şi 54 de ani, şi un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea bihoreană Cheşereu, sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere în afara antrepozitelor fiscale a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 300 de litri produse intermediare de alcool. „Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în cursul anului 2011, cei trei suspecţi ar fi constituit o reţea infracţională prin intermediul căreia ar fi distribuit alcool fără forme legale către mai multe persoane fizice, baruri şi restaurante din întregul judeţ", a spus Ioana Lascău, purtător de cuvânt la IPH Bihor

Flagrant la Aleşd

Astfel, marţi seara, au fost surpinşi în flagrant, la intrarea în localitatea Aleşd, în timp ce conduceau două autoutilitare folosite în activitatea infracţională, şi un autoturism folosit ca antemergător. Autoutilitarele aveau disimulate, una într-un recipient confecţionat în platforma maşinii, iar cealaltă, într-un recipient situat într-un perete dublu ce despărţea cabina conducătorului auto de partea din spate a maşinii, 3.000 litri alcool etilic, fără documente legale de provenienţă, ambele recipiente fiind prevăzute cu instalaţie de umplere şi golire sub presiune. Miercuri au fost efectuate percheziţii la domiciliul acestora şi asupra mijloacelor de transport, în urma cărora au fost ridicate diferite înscrisuri, precum şi suma de 5.500 lei, în legătura cu care există suspiciunea că ar proveni din comercializarea ilegală a alcoolului.

Nu pot părăsi localitatea

Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni i-au reţinut pe cei trei suspecţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Bihor pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, faţă de aceştia, procurorii au dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. „Prejudiciul total cauzat bugetului general consolidat al statului este estimat la peste 100.000 lei", a subliniat Ioana Lascău.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”